"La Liga a doua șapte echipe vor avea ca obiectiv promovarea. Nu va fi un drum cu trandafiri!"

Marcel Pușcaș este convins pe Știința o va aștepta meciuri foarte grele în Liga 2.

Capture puscas

Președintele lui FC Unversitatea Craiova a mărturisit într-o postare făcută pe pagina sa de facebook că înghețarea campionatului Ligii a treia, cea care a adus pomovarea alb-albaștrilor în Liga 2, nu știrbește absolut deloc munca pe care elevii lui Eugen Trică au depus-o în acest sezon. Însă, Marcel Pușcaș atrage atenția faptului că greul abia acum începe.

AM PROMOVAT MERITAT!

GREUL DE-ACUM ÎNCEPE!

Decizia FRF de-a îngheța campionatul L3 nu știrbește din meritele promovării. Am dovedit pe parcursul a 16 etape că am fost cei mai buni. Avansul de 13 puncte, după doar 16 etape, o demonstrează. Nu cred că în ultimii 10 ani să fi fost o asemenea diferență în campionatele din România, indiferent de nivel.Poate chiar de mai mult timp. Acesta este un semn că s-a muncit serios, pe măsura pretențiilor și a condițiilor avute. Le mulțumim partenerilor de întrecere din L3, seria 4 pentru modul serios in care au abordat meciurile cu noi și le dorim succes în viitor!Acest parcurs, zic eu, normal este doar o etapă din istoria noastră.Greul de-acum începe! Până la realizarea țelulului propus nu va fi un drum presărat cu trandafiri.

200130 FCU Rapid 03 echipa

Avem deja un handicap prin faptul că nu vom avea un număr de jocuri egal măcar cu cel al viitoarelor adversare. Calitativ, idem.Mai adaug că în sezonul viitor în L2 vor fi cel puțin 7 echipe care vor avea același obiectiv și anume, promovarea în L1.De aceea concentrarea, CONSTANȚA și seriozitatea vor prima. Nu vom mai avea 30 de meciuri, ci 38, vom fi televizați și interesul in jurul evoluției noastre va crește.Va exista o presiune și mai mare. Mulțumim tuturor suporterilor și le promitem că vom face tot ce putem pentru a le satisface dorința de a ne revedea în L1!", a scris Pușcaș.

FC Universitatea Craiova

Magazinul Oficial FCU

Următoarele etape

Clasament Liga 3, Seria a IV-a

Loc Echipă J Pct
1. Universitatea Craiova 16 42
2. CS Șoimii Lipova 16 29
3. CS Crișul Chișineu Criș 16 28
4. ACS Flacăra Horezu 16 27
5. ACS Progresul Pecica 16 26
6. ACS Dumbrăvița 16 23
7. CS Hunedoara 16 23
8. CSC Ghiroda și Giarmata 16 21
9. CS Gloria Lunca-Teuz Cermei 16 21
10. Fortuna Becicherecu Mic 16 20
X

Right Click

No right click