Dinamo Kiev B, răpusă de FCU. Știința termină en-fanfare cantonamentul din Antalya!

FC Universitatea Craiova a învins Dinamo Kiev B, scor 2-1.

200215 FCU Dinamo Kiev 01 echipa

Echipa pregătită de Eugen Trică a terminat en-fanfare cantonamentul din Antalya, după ce oltenii i-au învins pe ucrainienii de la Dinamo Kiev B, iar alb-albaștrii nu au pierdut în acest stagiu de pregătire niciun joc.

Încrezători în forțele lor oltenii au început foarte bine meciul, iar Zimța a trecut încă din primele minute pe lîngă deschiderea scorului. Ba chiar, la o fază, tânărul mijlocaș al Științei a fost îndreptățit să ceară și o lovitură de la 11 metri, dar arbitrul partidei i-a iertat pe cei de la Dinamo Kiev.

Nu același lucru l-a făcut și cu fotbaliștii Științei, atunci când în mintul 20, în urma unui contact între un adversar și Zimța, arbitrul partidei a arătat punctul cu var pentru Dinamo Kiev, iar Chindriș a fost învins. Însă jocul Științei de până atunci mergea bine, iar după ce ucrainienii au marcat, Ionuț Zanfir a prins o torpilă de la 25 de metri, în minutul 28, dar balonul a trecut cu puțin peste poartă.

În partea a doua a jocului, Știința a trecut din nou pe lângă egalare, după ce Dragu, în minutul 47, a  fost blocat în extremis de către un fundaș al lui Dinamo Kiev. Două minute mai târziu, Zimța prinde un trasor de la 20 de metri, mingea lovește transversala, cade dincolo de linia porți și apoi revine în teren, însă tușierul partidei a arată eronat că jocul poate continua.

Sesizând că Știința îi domină clar pe adversari, Eugen Trică îi trimite în teren pe Stoenac și Tănase, iar mijlocul echipei câștigă și mai mult în consistență. Din minutul 46, Mario Enache îi luase și el locul lui Chindriș.

După mai multe ocazii de gol ale Științei, egalarea avea să vină în cele din urmă, în mintul 80, atunci cînd Stoenac îl servește excelent în careu pe Tănase dintr-un corner perfect executat, iar mijlocașul alb-albaștrilor trimite imparabil cu capul în plasa porții portarului ucrainian.

200215 FCU Dinamo Kiev 02 dragu gol

Trei minute mai târziu, Știința avea să înscrie și golul victoriei, după ce Dragu, servit foarte bine de același Marian Stoenac, îl execută cu sânge rece pe portarul lui Dinamo Kiev și își trece în palmares al patrulea său gol din cantonamentul din Antalya.

Primul 11 al lui FCU

Chindriș - Cristiu, Suciu, Dănănae (cap), Riza - Pop,  Zanfir - Raicea, Rogoveanu, Zimța - Dragu

Au mai jucat: Mario Enache, Stoenac, Tănase, Boția

Meciurile amicale din Turcia

FCU- Ansan Greeners 1-1

FCU- Rapid 3-2

FCU- Ripensia 1-1

FCU- SV Ried 4-4

FCU- Vorskla Poltava U21 3-2

FCU- FK Kit-Go Pehchevo 3-2

FCU- Arsenal Tula B 1-1

FCU - Rusia U19 2-2

FCU- Dinamo Kiev B 2-1

FC Universitatea Craiova

Magazinul Oficial FCU

Următoarele etape

Clasament Liga 3, Seria a IV-a

Loc Echipă J Pct
1. Universitatea Craiova 16 42
2. CS Șoimii Lipova 16 29
3. CS Crișul Chișineu Criș 16 28
4. ACS Flacăra Horezu 16 27
5. ACS Progresul Pecica 16 26
6. ACS Dumbrăvița 16 23
7. CS Hunedoara 16 23
8. CSC Ghiroda și Giarmata 16 21
9. CS Gloria Lunca-Teuz Cermei 16 21
10. Fortuna Becicherecu Mic 16 20