EXCLUSIV. Peluza Sud 97 este alături de FCU. Mesajul lui Gogoașă!

Peluza Sud 97 a susținut FC Universitatea Craiova și în Antalya.

200130 fcu rapid gogoasa02

Steagurile Peluzei Sud 97 au fost prezente și la partida din Antalya dintre Știința și Rapid, iar Andrei Preda, cunoscut în rândul suporterior olteni ca "Gogoașă", prezent și el la această partidă, a explicat pentru Ediție.ro motivul pentru care una dintre cele mai puternice galerii din România a avut reprezentanți la meciul amical din Turcia.

"Jucătorii noștri trebuie să știe că Peluza Sud 97 îi susține necondiționat și sper că au apreciat gestul nostru. Ca să fiu sincer, noi trebuia să venim mai mulți suporteri la acest meci, dar unora dintre băieții din galerie nu le-au ieșit la timp pașapoartele. Am vorbit și eu aici în Turcia cu fotbaliștii din echipă și văd că ei se pregătesc bine în Antalya.

200130 fcu rapid gogoasa01

Este foarte bine că se întâmplă acest lucru, iar victoria împotriva Rapidului sunt sigur că le ridică jucătorilor și mai mult moralul. Și noi, cei din Peluza Sud 97, trebuie să ne pregătim mult mai bine, chiar și pentru meciurile din Liga a doua, deoarece în această divizie ne vor aștepta confruntări cu formații de tradiție din fotbalul românesc, care au și ele galerii importante. Astfel că, cu toții trebuie să fim la înățime", a fost mesajul lui Gogoșă, din Antalya.