EXCLUSIV. Robert Riza a debutat la Știința în jocul școală de pe Aripile!

Robert Riza a ajuns la FC Universitatea Craiova.

191102 FCU Pecica 18 Peluza Galeria

Elevii lui Eugen Trică își continuă seria antrenamentelor din Bănie, iar sâmbătă alb-albaștrii au disputat pe stadionul Aripile un joc școală. Eugen Trică a împărțit lotul în două echipe, iar în acest joc a evoluat și mijlocașul Robert Riza, cel care a jucat ultima oară la Concordia Chiajna. Deși a fost doar o simplă partidă de antrenament, toți fotbaliștii Științei au jucat cu ambiție și au avut o evoluție bună.

În partida respectivă nu a apărat deloc Sorin Mogoșanu, cel care a fost menajat de către staff-ul tehnic. În porțiile celor două echipe au apărat Mario Enache și Claudiu Chindriș. Scorul nu l-a interesat pe Eugen Trică, ci modul în care fotbaliștii săi au evoluat după perioada de pauză. Dar este foarte important că niciun jucător al lui FCU nu s-a accidentat. Luni alb-albaștrii vor face două antrenamente, iar marți leii din Bănie vor efectua vizita medicală, cea care este programată de la ora 8.

Pe 25 ianuarie Știința va pleca în cantonament în Antalya, iar în Turcia alb-albaștrii vor juca opt partide de verificare. Stagiul de pregătire din străinătate se va termina pe data de 16 februarie, atunci când FC univeristatea Crauova va reveni în Bănie.

FC Universitatea Craiova

Magazinul Oficial FCU

Următoarele etape

Marți, 29 Septembrie 2020
FC Universitatea vs CSM Slatina
19:00

Clasament Liga 2, 2020-2021

Loc Echipă J Pct
1. FC Rapid 3 9
2. FC Universitatea 3 7
3. ACS ASU Poli Timișoara 3 7
4. Petrolul Ploieşti 3 6
5. Dunărea Călăraşi 3 6
6. Farul Constanţa 3 6
7. Viitorul Pandurii Tg. Jiu 3 6
8. CS Concordia Chiajna 3 5
9. SCM Gloria Buzău 3 5
10. AFC Turris-Oltul 3 4
X

Right Click

No right click