FC Universitatea Craiova continuă programul antrenamentelor.

 Capture ANTRENAMENT

Știința a terminat en-fanfare turul campionatului Ligii a treia, seria a patra, după ce a strâns în 15 etape 41 de puncte. La 13 puncte în spatele alb-albaștrilor se află pe locurile doi și trei, Șoimii Lipova și Chișineu Criș, ambele cu 28 de puncte.

Însă, deși FC Universitatea Craiova domină autoritar seria a patra, iar turul campionatului s-a terminat, totuși conducerea și staff-ul tehnic al Universității au decis să nu le dea încă vacanță jucătorilor. Astfel, până pe data de 13 decembrie, leii din Bănie se vor pregăti sub comanda lui Eugen Trică.

Primul antrenament din seria respectivă s-a derulat luni, la baza Aripile, cu începere de la ora 16:00. De la această ședință de pregătire au lipsit motivat Bodea și Trabalka, ambii învoiți, iar Cristiu și Mario Enache au probleme medicale. Marți, fundașul sâtânga al Științei va efectua un ecograf pentru a afla ce accidentare a suferit. După data de 13 decembrie, jucătorii lui FC Universitatea Craiova vor intra în vacanță.

- 13 decembrie-12 ianuarie - Vacanța de Iarna

- 13 Ianuarie  - Reunire / vizita medicală / pregătire în Craiova.

- 25 Ianuarie -16 Februarie - Pregătire în Antalya -Turcia.

FC Universitatea Craiova

Magazinul Oficial FCU

Următoarele etape

Sâmbătă, 7 Martie 2020
Universitatea Craiova vs CS Șoimii Lipova
15:00

Clasament Liga 3, Seria a IV-a

Loc Echipă J Pct
1. Universitatea Craiova 15 41
2. CS Șoimii Lipova 15 28
3. CS Crișul Chișineu Criș 15 28
4. ACS Progresul Pecica 15 25
5. ACS Flacăra Horezu 15 24
6. ACS Dumbrăvița 15 22
7. CS Hunedoara 15 22
8. CSC Ghiroda și Giarmata 15 20
9. Fortuna Becicherecu Mic 15 20
10. CS Viitorul Dăești 15 19