Peluza Sud 97, ultima reprezentație din acest an pentru FCU. Când se pleacă la meci!

Peluza Sud 97 este gata pentru ultimul meci din acest an.

Peluza sud centrul vechi fcu u cluj

FC Universitatea Craiova va disputa vineri, la Tg Jiu, de la ora 16:00, partida cu Național Sebiș, iar elevii lui Eugen Trică sunt deciși să încheie în forță acest an competițional. Alb-albaștrii se află pe primul loc în clasament, având o distanță de 13 puncte față de locul doi. Știința are 38 de puncte, iar Șoimii Lipova, Progresul Pecica și Chișineu Criș au toate trei câte 25 de puncte. Astfel că, leii din Bănie nu concep să nu obțină victoria și în ultima etapă din turul campionatului.

La acest meci va face deplasarea și Peluza Sud 97, galerie care este decisă să își ia la revedere de la elevii lui Eugen Trică în acest an printr-o nouă reprezentație de gală. Pe pagina personală de facebook, PS.97 a făcut anunțul cu privire la meciul de la Tg.Jiu.

"De la ora 16:00, Știința joacă ultimul meci din acest an în compania echipei locale din Sebiș. Dat fiind acest fapt, urmând o pauză de iarnă care ne va ține fizic departe de echipa noastră, dar nu și sufletește, vă așteptăm în număr cât mai mare pe noua arenă din Târgu Jiu.

Întrunirea suporterilor are loc la ora 13:00 în parculețul din Rovine.

Înainte spre Divizia B!", se arată în mesajul scris de Pelzua Sud 97.

Unde se găsesc bilete pentru meciul de la Tg. Jiu!

Biletele pentru meciul dintre FC Universitatea Craiova 1948 și CS Național Sebiș vor fi puse în vânzare în Craiova la sediul clubului, situat în strada Sfântu Dumitru Numărul 1, începând de Miercuri 27 Noiembrie ora 11:00 și în Târgu Jiu începând de Vineri 29 Noiembrie ora 12:00 la casieria din incinta stadionului Municipal Targu Jiu.

Intrare generală preț bilet : 10 lei (Tribuna 2, Tribuna VIP). Pentru acreditările de presă persoană de contact : Nicoleta Anghel - 0764342673