Fotbaliștii accidentați din lotul lui Trică au început să se recupereze unul câte unul.

 suciu

Cornel Suciu a apărut câteva meciuri titular la Știința în acest campionat, dar în partida cu Dumbrăvița fundașul central al oltenilor a luat loc pe bancă. 

Ediție.ro vă informează că omul care a crescut la juniorii Universității Craiova, deși a fost rezervă la partida respectivă, totuși nu era apt de joc sută la sută pentru această dispută. Ce s-a întâmplat? În minutul 70 al jocului cu Pecica, Suciu s-a accidentat și a trebuit să facă ulterior o perioadă de recuperare

Însă, de câteva zile Cornel Suciu se antrează acum normal sub comanda lui Eugen Trică și este apt pentru disputa cu Ghiroda. Singurii jucătorii cu probleme medicale din lotul Științei mai sunt Enache și Dănănae, iar Mogoșanu, deși a început alergările, totuși acesta este așteptat să se antreneze normal alături de colegii săi abia din luna ianuarie.

Partida FC Universitatea Craiova-Ghiroda se va disputa vineri, la Tg Jiu, cu începere de la ora 16:00. Biletele pentru meciul respectiv sunt puse în vânzare în Craiova la sediul clubului, situat în strada Sfântu Dumitru Numărul 1 și în Târgu Jiu, începând de Vineri, 15 Noiembrie, ora 12:00 la casieria din incinta stadionului Municipal Târgu Jiu.

Intrare generală preț bilet: 10 lei (Tribuna 2, Tribuna VIP) Pentru acreditările de presă persoană de contact: Nicoleta Anghel - 076434267.