Ionuț Zanfir, 19 ani, a fost transferat în această vară la FCU de la școală lui Gică Popescu.

zanfir 

Conducerea Științei a schimbat în acesta vară liniile și la juniori, iar în Bănie au fost aduși Pop, Tudor și Ionuț Zanfir. Ultimul este venit de la școala de fotbal a lui Gică Popescu. Managerul academiei respective, Paul Răducanu, a vorbit pentru Ediție.ro despre transferul tânărului mijlocaș la echipa din Bănie.

"Gică Popescu nu a avut absolut nimic de obiectat, ba chiar a fost încântat că în sfârșit domnul Adrian Mititelu ne solicită și nouă jucători. Noi nu avem niciun parteneriat exclusiv cu cei de la CSU. L-am dat pe Zanfir cu inima deschisă la FCU, pentru că suntem convinși că Eugen Trică va scoate din Ionuț tot ce are el mai bun. Îl sfătuiesc pe Ionuț să asculte de Trică și în somn, iar dacă îl supără pe Eugen va avea de vorbit cu mine.

Trebuie să fie cuminte și să muncească de două ori mai mult ca la noi la școală. El este un mijlocaș central cu o forță bine știută de cei apropiați, dar nu trebuie să dispere. Mulți copii au ajuns la vârsta lui prin Liga 3 și s-au pierdut din cauză că nu au avut răbdare. Eugen știe când trebuie să îl trimită în luptă, iar atunci Zanfir trebuie să profite de fiecare șansă pe care o primește.

Trebuie să fie mândru că a ajuns la FCU, acolo unde sunt foarte mulți suporteri", a încheiat Răducanu.