EXCLUSIV. Cu Trică nu este de joacă. Regulament nou de ordine interioară!

Cu Eugen Trică la comandă disciplina este cuvântul de ordine în vestiarul alb-albaștrilor.

Capture Trica

Eugen Trică a declarat în urmă cu mai bine de o lună, într-un interviu acrodat în exclusivitate pentru Ediție.ro, că va pune mare bază pe disciplină în vestiarul pe care îl va conduce, iar cine va greși, atunci o să plătească scump indiferent de numele jucătorului respectiv.

Noul antrenor al oltenilor, dar și cei din staff-ul său, au întocmit deja un regulament de ordine interioară, cu reguli clare și precise, iar cine se va abate de la acestea va plăti foarte scump. Astfel, din acest moment înjurăturile la antrenamente între coechipieri nu mai sunt permise sub nici o formă. La fel, nici înjurăturile între coechipieri în timpul partidelor nu mai sunt acceptate. Florin Stângă, antrenorul stegarilor, a dezvăluit pentru Ediție.ro  în urmă cu ceva timp că în timpul partidei de la Severin dintre FCU și ASR Brașov i-a auzit pe fotbaliștii Științei înjurându-se și certându-se între ei pe teren.

Din acest moment astfel de ieșiri, după ce Trică a venit la Știința, nu mai sunt acceptate sub nicio formă. În plus, jucătorii vor fi sancționați pentru întârzierile la masă sau la antrenamente. Nu în ultimul rând, cine este prins că fumează va fi sancționat aspru. Nu mai sunt acceptate nici certurile pe teren între jucători în momentul în care Știința va beneficia de lovituri de la 11 metri. Trică va stabili clar încă din vestiar cine este numărul 1 și 2 dintre jucători care vor bate 11 metri. Regulamentul de ordine interioară o să le fie adus la cunoștință și jucătorilor în cel mai scurt timp.

FC Universitatea Craiova va efectua primul antrenament sub comanda lui Eugen Trică luni, de la ora 11:00, la baza Aripile.

FC Universitatea Craiova

Magazinul Oficial FCU

Următoarele etape

Clasament Liga 3, Seria a IV-a

Loc Echipă J Pct
1. Universitatea Craiova 16 42
2. CS Șoimii Lipova 16 29
3. CS Crișul Chișineu Criș 16 28
4. ACS Flacăra Horezu 16 27
5. ACS Progresul Pecica 16 26
6. ACS Dumbrăvița 16 23
7. CS Hunedoara 16 23
8. CSC Ghiroda și Giarmata 16 21
9. CS Gloria Lunca-Teuz Cermei 16 21
10. Fortuna Becicherecu Mic 16 20
X

Right Click

No right click