EXCLUSIV. Armășelu este dorit la Filiași. Ce se întâmplă cu "Gogoașă"

Alexandru Armășelu are șanse mici să rămână sub comanda lui Eugen Trică la FC Universitatea Craiova.

Capture GOGO

Alexandru Armășelu a fost unul dinte mijlocașii buni ai Științei din Liga 4, dar în Liga 3 i-a fost greu să se mai impună în lotul oltenilor. Astfel că, acesta a fost împrumutat la Filiași în campionatul trecut, iar acum are din nou șanse mici să fie oprit și de Eugen Trică în lotul alb-albaștrilor.

Însă oficialii clubului din Bănie vor încerca să îl ajute pe Armășelu să își găsească o nouă echipă, acolo unde să joace tot sub împrumut, dar Florin Spânu, președintele celor de la Filiași, a dezvăluit pentru Ediție.ro că îl vrea în continuare la echipa sa pe mijlocașul alb-albaștrilor. În schimb, cu Andrei Preda lucrurile sunt foarte clare, iar conducătorul echipei pregătite de Gușatu a vorbit și despre portarul de 30 de ani.

"Eu mi-l doresc în continuare pe Armășelu la echipa mea. Încă nu am discutat cu el, dar o voi face în zilele următoare. În schimb, Andrei Preda am înțeles că are ceva oferte și o să plece. El este un portar cu experiență și poate să joace mai sus de Liga 3.

Dar eu intenționez să fac o echipă tânără  la Filiași, iar de la vară vom evolua cu un junior în poartă",a spus Spânu.

FC Universitatea Craiova

Magazinul Oficial FCU

Următoarele etape

Clasament Liga 3, Seria a IV-a

Loc Echipă J Pct
1. FC Universitatea 16 42
2. CS Șoimii Lipova 16 29
3. CS Crișul Chișineu Criș 16 28
4. ACS Flacăra Horezu 16 27
5. ACS Progresul Pecica 16 26
6. ACS Dumbrăvița 16 23
7. CS Hunedoara 16 23
8. CSC Ghiroda și Giarmata 16 21
9. CS Gloria Lunca-Teuz Cermei 16 21
10. Fortuna Becicherecu Mic 16 20
X

Right Click

No right click