EXCLUSIV. Firțulescu a reziliat în Bulgaria. "În România aș juca doar la FCU!"

Dragoș Firțulescu, 30 de ani, fostul fotbalist al Științei și-a reziliat contractul cu Dunav Ruse.

FIRTULESCU

Dragoș Firțulescu este în acest moment liber de contract și nu ar spune nu unei reveniri în Bănie la echipa lui de suflet. Contactat de către Ediție.ro talentatul mijlocaș oltean ne-a vorbit despre situația sa. "Am reziliat contractul în Bulgaria, iar acum aștept să văd încotro mă îndrept. Am o ofertă din Dubai, dar nu aș spune nu unei reveniri la FCU.

Vreau să fiu foarte clar. Dacă este să mai joc vreodată în România, atunci vreau să știți că o voi face doar la FC Universitatea Craiova din Liga 3. Este echipa mea de suflet. Am jucat alături de Eugen Trică și chiar l-am avut antrenor o scurtă perioadă la Universitatea. Indiferent dacă voi ajunge sau nu acum la FCU, totuși într-o zi tot vreau să mă întorc acolo.

Le urez pe această cale multă baftă băieților în lupta pentru promovare și Doamne ajută! Îi salut pe această cale și pe toți suporterii Științei", a spus Firțulescu.

FC Universitatea Craiova

Magazinul Oficial FCU

Următoarele etape

Sâmbătă, 20 Februarie 2021
FC Universitatea vs AFC Turris-Oltul
11:00
Sâmbătă, 27 Februarie 2021
CS Concordia Chiajna vs FC Universitatea
11:00
Sâmbătă, 6 Martie 2021
FC Universitatea vs CS Mioveni
11:00

Clasament Liga 2, 2020-2021

Loc Echipă J Pct
1. FC Universitatea 14 30
2. Viitorul Pandurii Tg. Jiu 14 26
3. FC Rapid 14 26
4. Dunărea Călăraşi 14 24
5. ACS ASU Poli Timișoara 14 24
6. Universitatea Cluj 14 23
7. FC Metaloglobus 14 22
8. AFK Csikszereda 14 22
9. Petrolul Ploieşti 14 21
10. SCM Gloria Buzău 14 21