Ăsta e Claudiu Bălan. Rapid-FCU, 1-3. Știința e campioana Ligii 2!

FC Universitatea Craiova a câștigat campionatul Ligii 2, după victoria împotriva Rapidului.

 balan buftea 2

FC Universitatea Craiova a demonstrat tuturor că este campioana pe merit a ligii a doua, iar elevii lui Eugen Trică le-au dat giuleștenilor un 9-1 în trei meciuri jucate în acest campionat. Revenind la disputa de la Buftea, Rapid a stat cu ochii pe partida de la Timișoara, deoarece elevii lui Iosif erau conștienți că dacă Poli nu le dădea o mână de ajutor în meciul cu Mioveni, scor 2-2, ceea ce s-a și întâmplat, nu puteau să învingă Știința nici dacă jucau de cinci ori într-un sezon.

Înainte de startul partidei, jucătorii lui Eugen Trică au ieșit cu un banner și au cinstit cum se cuvine ziua Peluzei Sud 97, la 24 de ani de la înființare. Purtând pe ei tricouri speciale, pe bannerul respectiv se putea citi: „24 de ani ați clădit drumul spre glorie. La mulți ani, Peluza Sud 97, Împreună scriem istorie!

buftea 3

Revenind la meci, acesta a fost la discreția alb-albaștrilor din primul până în ultimul minut, iar Claudiu Bălan a devenit nașul Rapidului și a demonstrat  că este un atacant care te poți baza pe el în Liga 1, tinând cont că a pus umărul la renașterea Științei încă de pe maidanele din Liga 4.Vârful alb-albaștrilor a avut o foame teribilă de fotbal, după pauza cauzată de Covid, și i-a luat la mână pe fundașii giuleșteni încă din minutul patru, atunci când s-a distrat cu ei ca în curtea școlii, iar după ce a scăpat singur cu Moldovan a tras din păcate pe lângă poartă.

Însă, Claudiu Bălan abia se încălzise cu giuleștenii, iar în minutul 20 atacantul alb-albaștrilor a marcat primul gol al Științei după o centrare perfectă venită de la Baeten, dar și  după o demarcare excelentă a sa în fața porții. Recitalul lui Bălan continuă, iar în minutul 44 acesta se înalță perfect dintre adormiții fundași centrali ai Rapidului și plasează cu capul mingea în plasa lui Moldovan, după o centrare venită de la Huyghebaert. Astfel că, la cabine s-a intrat cu un 0-2. Dar după pauză credeați că am scăpat de arbitrajele rușinoase din Liga 2? Nici vorbă! Necunoscutul arbitru central Vlad Babar, și așa o să rămână totă viața lui, s-a umplut de penibil și a inventat o lovitură de la 11 metri pentru Rapid, după un contact văzut doar de el între Paramatti și Ursu. Faza respectivă a adus și râsetele comentatorilor de la Digi, iar Adrian Bălan îl învinge ulterior pe Mogoșanu din lovitură de la 11 metri.

buftea 4

Știința nu cedează, iar în mintul 68 le demonstrează tuturor cine este campioana pe merit din liga 2. Voicu, intrat între timp în locul lui Răducanu, salomează pe partea stângă și îi centrează perfect în fața porții lui Bălan, iar acesta reușește un hattrick. Pănă la final nu s-a mai întâmplat nimic notabil, Rapid s-a mulțumit că a scăpat în trei meciuri cu un 9-1 de la Știința și a promovat în Liga 1 de pe locul 2. Etapa viitoare FC Universitatea Craiova va primi medaliile de campioni pe arena Ion Oblemenco, acolo unde este așteptată la meciul cu Dunărea Călărași și Peluza Sud 97, urmând ca după acest joc în Craiova să înceapă fiesta.

Rapid: H. Moldovan – Jorza (Florică 46′), Cr. Ignat (cpt.), Nastos, Goge – Bg. Barbu, R. Costin (R. Lazăr 46′) – Sefer (I. Voicu 88′), R. Ilie (Oct. Ursu 46′), Hlistei (Pănoiu 74′) – Ad. Bălan

Rezerve neutilizate: Drăghia – Dandea, D. Benzar, Al. Ioniță
Antrenor: Mihai Iosif

FC Universitatea Craiova: Mogoșanu – Gîț, Paramatti, D. Ispas, Huyghebaert – Blidar, Dr. Albu (cpt.), Baeten, Rob. Răducanu (Ad. Voicu 59′) – Cl. Bălan (C. Cristea 76′), Compagno
Rezerve neutilizate: Taborta – Diakite, R. Negru, Vl. Pop, Raicea, Luboya, Miuțescu
Antrenor: Eugen Trică