EXCLUSIV. Ultimele amănunte legate de jucătorii accidentați. Ce se întâmplă cu Popa, Baeten si Diallo!

FC Universitatea Craiova se pregătește de ultimul meci din sezonul regular.

210323 FCU Farul popa accidentare

Știința este gata pentru asaltul final iar alb-albaștrii vor pleca în cursul zilei de vineri la Severin, urmând ca sâmbătă delegația Universității să ajungă la Reșița.

Ediție.ro vă va informa în timp util despre lotul pe care Eugen Trică îl va deplasa pentru acest meci. "Jose" are, însă, și unele probleme medicale în cadrul lotului alb-albaștrilor. Ediție ro vă informează că Robert Popa are ruptură musculară, iar Baeten are contractură, situație care necesită 5 zile de repaus. Diallo se află și el, în continuare, în programul de recuperare, dar sunt vești bune cu Marian Stoenac. Mijlocașul Științei s-a refăcut și este apt pentru meciul cu Reșița.