Alexandru Iordache, 1,97 m, a semnat cu FC Universitatea Craiova. „L-am propus cu inima deschisă!"

Alexandru Iordache, 1.97 m, a semnat cu FC Universitatrea Craiova.

Conducerea lui FC Universitatea Craiova a mai perfectat un transfer. Pagina de Facebook a alb-albaștrilor a anunțat că Alexandru Iordache a semnat cu FC Universitatea Craiova un contract pe un an, cu drept de prelungire pe încă trei.

Ediție.ro a stat de vorbă cu antrenorul care l-a recomandat pe Iordache la FCU, fostul internațional Ștefan Nanu.

„Vă dați seama că îl știu pe Iordache bine de tot. L-am promovat la Deva încă de la 16 ani. Mi-a și marcat aici la mine la echipă. El este născut în 2003, iar în august acum face 20 de ani. Să știți că în ciuda vârstei sale mai fragede, totuși el este un jucător cu personalitate. Este un fundaș central cu un fizic foarte bun, 1.97 m, este puternic și este foarte bun la jocul aerian.

Discutam la telefon cu directorul sportiv Robert Săceanu, iar el mi-a zis mie ceva legat de fundași centrali. Atunci eu i-am zis că dacă vor le pot recomanda și eu un astfel de fundaș central de la mine de la echipă. Robert ne-a spus să îl trimitem câteva zile la ei la antrenamente, iar Iordache a și fost folosit apoi 20 de minute în partida amicală cu FC Argeș.

iordache 4

Multe echipe caută fundași centrali de picior stâng, iar Adrian Mititelu poate să fie șansa acestui copil. Este un tip de jucător cu personalitate și nu se sperie cu mingea la picior. Iese bine din defensivă cu mingea bine la picior, iar la duelurile fizice este foarte puternic. Acum eu îi transmit să bage capul în pământ și îl rog să muncească și mai mult. A ajuns la o echipă de Liga 1, iar de acum totul depinde doar de el și sper să profite de șansele pe care le va avea în Bănie.

Este bun și pentru regula lor U 21, dar cei din staff-ul lui FCU știu cel mai bine ce este de făcut. Nu vă ascund că anul trecut am vrut să îl duc pe Iordache în Olanda. Știți bine că eu am jucat și acolo. Vorbisem pentru el cu cineva la Twente, dar când să meargă acolo mi s-a accidentat la gleznă și a ratat această posibilitate", a spus Nanu.

FC Universitatea Craiova

Magazinul Oficial FCU

Următoarele etape

Clasament Superliga

Loc Echipă Pct
10. Petrolul Ploieşti 35
11. Oțelul Galați 34
12. Poli Iași 33
13. FC Universitatea 31
14. Dinamo București 29
15. FC Voluntari 28