Pacientă cu COVID-19, moartă în urma unui accident rutier produs în Gorj. Ambulanța a căzut de pe un pod

O femeie în vârstă de 67 de ani, din Mehedinți, infectată cu coronavirus, a murit miercuri seară, în urma unui accident rutier produs în Gorj. Aceasta era într-o ambulanță care o transporta la spitalul din Târgu Jiu, autospeciala căzând de pe un pod în urma impactului cu o altă mașină. 

ambulanta accident gorj 1

Am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe raza comunei Bălești, satul Cornești, în care au fost implicate două autovehicule, un autoturism și o ambulanță, ce aparține SAJ Mehedinți, care transporta un pacient confirmat pozitiv cu virusul COVID 19. Ambulanța a părăsit partea carosabilă și a căzut de pe un pod”, conform sursei citate.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Jiu, precum și patru ambulanțe SAJ.

În urma impactului au rezultat patru victime, conștiente și neîncarcerate, fiind vorba despre trei membri ai echipajului ce încadrau ambulanța și pacientul.

Toate cele patru victime prezintă leziuni. Echipajele de intervenție sosite la fața locului le-au acordat primul ajutor calificat victimelor, ulterior acestea fiind transportate la UPU Târgu Jiu”, menționează ISU Gorj.

În noaptea de miercuri spre joi, pacienta a decedat. În stare gravă este și ambulanțierul, acesta fiind transferat la Craiova. 

ambulanta accident gorj 2

 

X

Right Click

No right click