A amenințat polițiștii cu un cuțit, a primit amendă pentru gălăgie

Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Craiova, este cercetat penal și a și fost amendat, miercuri, după ce a înjurat un echipaj de poliție și a amenințat cu un cuțit, supărat fiind că oamenii legii au intervenit și i-au cerut să dea muzica mai încet, craioveanul sărbătorind ziua de naștere a soției.

200409 scandal cutit

După ce au fost sesizați cu privire la faptul că într-o locuință din Craiova se ascultă muzică foarte tare, polițiștii au mers la adresa respectivă să vadă despre ceea ce este vorba.Ajungând la fața locului, au identificat un bărbat de 45 de ani, din Craiova, care se afla în curtea locuinței sale, împreună cu familia, acesta având o atitudine recalcitrantă la adresa celor care interveniseră la eveniment.

„Astfel, având în vedere cele constatate, polițistii au aplicat două sancțiuni contravenționale celui în cauză, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și pentru proferarea de injurii și cuvinte jignitoare. Amenzile sunt în total de 2.000 de lei”, anunță reprezentanții IPJ Dolj.

În spațiul public a apărut și un filmuleț în care se observă comportamentul agresiv al bătbatului.Polițiștii l-au analizat, fiind deschis și un dosar penal în care sunt efectuate cercetări pentru săvârșirea infractiunii de ultraj, pentru amenintările care ar fi fost adresate forțelor de ordine.

X

Right Click

No right click