Furt între fiu și tată

Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Craiova, s-a ales cu dosar penal, după ce i-a furat tatălui său suma de 3.000 de euro. 

politie

Ieri, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Craiova au fost sesizați de un bărbat din Craiova, despre faptul că, în cursul zilei respective, cineva a intrat în apartamentul său și i-a furat suma de aproximativ 3.000 de euro.

„Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au demarat cercetările, în urma cărora au stabilit faptul că suma respectivă ar fi fost sustrasă, dintr-un corp de mobilă, de fiul persoanei vătămate, în vârstă de 34 de ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.

Craioveanul în vârstă de 34 de ani este cercetat pentru furt calificat.