12 absolvenţi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina, promoţia decembrie 2019, respectiv șapte băieţi şi cinci fete, au avut o nouă zi plină de emoţii, luni, la sediul IPJ Dolj, odată cu parcurgerea procedurii de repartizare pe funcţii.

politisti noi ipj dolj

Aceștia au primit posturile în ordinea mediilor de absolvire, în structurile de ordine publică, investigaţii criminale şi arest.

Astfel, în structurile de ordine publică au fost repartizaţi nouă agenţi, la Posturile de Poliţie Tălpaş, Botoşeşti Paia, Seaca de Pădure, Cioroiaşi, Siliştea Crucii, Cetate, Daneţi, Gângiova şi Cerăt.

Doi dintre tinerii absolvenţi au fost repartizaţi la Compartimentul de Investigaţii Criminale din cadrul Secţiei 6 Poliţie Craiova, iar un loc a fost disponibil la  Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă.

„Suntem mândri să avem în rândurile noastre tineri polițiști de o asemenea valoare, care și-au dovedit deja pasiunea pentru munca de poliție prin rezultatele foarte bune obținute în timpul școlii de agenți și suntem convinși că, lucrând alături de profesioniști cu experiență din cadrul IPJ Dolj, cariera lor profesională va cunoaște o evoluție și vor deveni în scurt timp polițiști de valoare”, transmit reprezentanții IPJ Dolj.