Un tânăr din Craiova, a fost reținut, luni, de către polițiști, fiind bănuit de comiterea mai multor infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

inchisoare gratii

Astfel, informează IPJ Dolj, din cercetările efectuate, a rezultat faptul că bărbatul a fost depistat în trafic, prin Craiova, atât în ziua de 22 mai, cât şi duminică, 17 noiembrie, de fiecare dată acesta aflându-se la volanul unui autoturism, deşi nu are permis de conducere.

Poliţiştii au desfăşurat activităţile de cercetare penală, iar în baza probatoriului administrat, bărbatul respectiv a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţişti, urmând ca, în cursul acestei zile, să fie prezentat unităţii de parchet cu propunerile corespunzătoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.