Doi tineri din Gighera sunt cercetați pentru furt calificat, fiind bănuiți că au intrat în casele a două persoane din localitate, știind că sunt plecate în străinătate, și au luat mai multe bunuri.
Cei doi doljeni, în vârstă de 25 și 30 de ani, ar fi intrat în gospodăriile a două persoane din localitate, în perioada august – octombrie, anul acesta, furând diverse bunuri. Prejudiciul produs a fost estimat la suma de 8.000 de lei.
Proprietarii gospodăriilor respective au anunțat că le lipsesc bunurile când au revenit în țară, aceștia fiind plecați, până acum, în străinătate.
„Cele două infracţiuni rămăseseră iniţial nesesizate de persoanele vătămate, întrucât acestea nu se aflau în ţară şi nu luaseră la cunoştinţă de faptele comise. Astfel, la locuinţele celor doi, poliţiştii au găsit o parte din bunurile sustrase, care au fost restituite persoanelor vătămate”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.
Acesta a mai spus că cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, urmând ca, în funcţie de materialul probator ce va fi administrat să fie dispuse măsurile legale ce se impun a fi luate.