Pompierii din Gorj au intervenit, luni, pentru îndepărtarea unei părți a unei pasarele peste calea ferată, care s-a despins și era în pericol să se prăbușească. Circulația pe pod a fost restricționată.

pasarela prabusita

Pompierii din Gorj au intervenit, luni, pentru îndepărtarea unei părți dintr-o pasarelă peste calea ferată, care era în pericol să se prăbușească.

„Alături de celelalte instituții cu atribuții în astfel de situații, am fost la fața locului, iar pentru că bucata care reprezintă partea pietonală a podului peste calea ferată punea în pericol cetățenii și traficul feroviar, s-a dispus îndepărtarea acesteia, controlat, astfel încât noi, pompierii militari am intervenit pentru îndepărtarea acestei bucăți controlat”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

Potrivit acestuia, traficul rutier se desfășoară pe o singură bandă. „A fost convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, pentru identificarea resurselor și măsurilor ce trebuie dispuse", a mai spus Florin Chisim.

Potrivit reprezentanților IPJ Gorj, porțiunea de trotuar s-a desprins parțial în cursul zilei de luni.

„În urmă cu putin timp, în zona unei pasarele din municipiul Târgu Jiu s-a desprins partial o porțiune de trotuar, existând riscul prăbușirii peste calea ferată”, au anunțat polițiștii.