DOLJ: Accident la Valea Stanciului

Ieri, poliţişti din cadrul Secţiei 13 Poliţie Rurală Segarcea au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Valea Stanciului.

ambulanta iunie 2023 1

La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit că un bărbat de 57 de ani, din Valea Stanciului, în timp ce conducea un moped, pe DJ 561 B, în localitate, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției de mers către stânga, intrând în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, condus un tânăr, de 23 de ani, din comuna Gângiova.

În urma evenimentului rutier, bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale şi recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi substanţelor psihoactive.

De asemenea, tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ iar în urma testării acestuia cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că rezultatul testării nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, astfel că tânărul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, iar cercetările sunt continuate urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă”, arată IPJ Dolj.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au constatat 4 infracţiuni la regimul rutier şi au aplicat 112 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 20000 de lei.

De asemenea, poliţiştii au reținut 13 permise de conducere și retras 4 certificate de înmatriculare.