Corupție în sectorul energetic. Director din cadrul CEO, trimis în judecată

Patru persoane acuzate de fapte de corupție în sectorul energetic, între care chiar directorul Sucursalei Electrocentrale Rovinari din cadrul Complexului Energetic Oltenia, au fost trimise în judecată, anunță DNA, miercuri, într-un comunicat de presă.

termo rovinari dosar

Procurorii DNA arată, într-un comunicat de presă remis miercuri, că au trimis în judecată patru patru persoane fizice, respectiv: o persoană cercetată în stare de arest preventiv, pentru comiterea a două infracțiuni de dare de mită, o infracțiune de cumpărare de influență și o infracțiune de deturnarea licitațiilor publice; o persoană cercetată în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracțiunilor de dare de mită și trafic de influență, ambele în formă continuată; o persoană pentru comiterea infracțiunii de deturnarea licitațiilor publice, și pe Iosif Chircă, la data faptei director în cadrul Complexul Energetic Oltenia-Sucursala Electrocentrale Rovinari, cercetat sub control judiciar, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită.

Potrivit procurorilor, prima persoană dintre cele patru menționate anterior ar fi dat celei de-a doua persoane suma de 533.375 lei, în legătură cu influența pe care ar fi pretins că ar avea-o asupra conducerii a două societăți cu capital majoritar de stat.

De asemenea, i-ar fi dat 10.000 de euro lui Ecobescu Adrian Dorin, director al Centralei Termoelectrica București Sud (CET SUD), punct de lucru al SC Electrocentrale București SA (ELCEN), în legătură cu îndeplinirea unui act ce ar fi intrat în îndatoririle sale de serviciu.

În contextul inițierii, la data de 07.07.2023, de către o societate comercială cu capital majoritar de stat a unei procedurii de achiziție publică prin licitație deschisă, ar fi realizat în data de 17.08.2023, o înțelegere asupra prețului ofertei cu inculpatul de la punctul 3, în calitate de director sucursală și împuternicit al unei alte societăți comerciale, în scopul de a denatura prețul de adjudecare a contractului de servicii. Această înțelegere ar fi avut drept consecință atât câștigarea licitației la data de 25.08.2023, în condiții neconcurențiale, de către firma administrată de inculpat, cât și afectarea prețului de adjudecare a contractului, în dauna societății comerciale cu capital majoritar de stat, cu suma de 134.698 lei fără TVA, reprezentând diferența de valoare”, arată DNA, în comunicatul de presă.

Investigațiile progurorilor dezvălui și că, la instigarea unui alt inculpat, în decembrie 2023, în județul Gorj, ar fi remis în mod direct suma de 5.000 de euro lui Iosif Chircă, director al Sucursalei Electrocentrale Rovinari, în legătură cu îndeplinirea unui act ce ar intra în îndatoririle sale de serviciu.

Cea de-a doua persoană, spun procurorii DNA, ar fi promis președintelui directoratului unei societăți comerciale, cu capital majoritar de stat, martor, 15% (300.000 euro) din valoarea unui contract de 2.000.000 euro, având obiect servicii de arhivare, care ar fi urmat să fie atribuit în baza unei proceduri de licitație publică fraudată, dar și 15% (120.000 euro) din valoarea unui contract de 800.000 euro având obiect servicii de arhivare, care ar fi urmat să fie atribuit prin achiziție directă, și ar fi dat martorului în legătură cu aceste promisiuni, în 5 tranșe, până la data de 21.01.2024, sumele de 45.000 lei și 12.000 euro.

În luna mai, anul trecut, această persoană ar fi pretins, primei persoane, 3,5% din valoarea facturilor emise de o societate comercială către două societăți cu capital majoritar de stat, lăsând-o pe acesta să creadă că ar avea influență pe lângă conducerea acestora și ar fi primit 533.375 lei.

Procurorii au instituit măsuri asiguratorii asupra unui apartament situat în București, a sumelor de 45.000 lei și 12.000 euro, a sumei de 5.000 euro consemnată de Chircă în conturi bancare deschise de ANABI și a sumei de 134.698 lei.

Anterior, pe parcursul urmăririi penale, s-au încheiat 5 acorduri de recunoaștere a vinovăției cu:

- Ecobescu Adrian Dorin, la data faptei funcția de director al Centralei Termoelectrica București Sud (CET SUD) din cadrul ELCEN pentru luare de mită, fiind aplicată o pedeapsă cu închisoarea de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni suspendată sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 (trei) ani și 3 (trei) luni

- cu 4 inculpați persoane fizice pentru complicitate și/sau instigare la săvârșirea faptelor comise de către alți inculpați, fiind aplicate pedepse cu închisoarea între 1(un) an și 2 (doi) ani, suspendate sub supraveghere pe durata unor termene de supraveghere cuprinse între 2 (doi) și 3 (trei) ani.

Toți cei 5 inculpați care au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției au fost obligați la muncă neplătită în folosul comunității, pe perioade de 80-90 zile”, mai arată procurorii DNA.

Rechizitoriul și acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost transmise Tribunalului București.