DOLJ: Un copil de 12 ani a luat mașina părinților săi și a condus, fugind de polițiști

DOLJ: Un copil de 12 ani a luat mașina părinților săi și a condus, fugind de polițiști

Un copil în vârstă de 12 ani, din comuna Amărăștii de Jos, județul Dolj, este cercetat penal de către polițiști, după ce, marți dimineața, a fost prins la volanul mașinii furate de la părinții săi.  

masina politiei

Polițiștii efectuau o acțiune pe raza satului Ocolna, din comuna Amărăștii de Jos, marți dimineața.

Au făcut semnal de oprire a unei mașini și, întrucât șoferul nu a oprit, agenții au urmărit autoturismul pe mai multe străzi din localitate, iar după aproximativ un kilometru șoferul a cedat.

La volanul autoturismului a fost legitimat un minor, de 12 ani, din comuna Amărăștii de Jos.

Acesta este bănuit că a sustras autoturismul părinților, fără știrea acestora. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu.