DOLJ: Tată reținut pentru că și-a bătut fiica în vârstă de 4 ani

DOLJ: Tată reținut pentru că și-a bătut fiica în vârstă de 4 ani

Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din comuna Podari, județul Dolj, a fost reținut, miercuri, fiind acuzat că și-a bătut fetița în vârstă de 4 ani. 

tata bou podari

Educatoarele copilei au fost cele care, marți, au anunțat polițiștii din localitate că fetița are mai multe lovituri la nivelul feței.

În acest caz a fost demarată o anchetă, fiind anunțați și cei de la Protecția Copilului.

Copila a fost lovită de către tată cu o seară înainte de a merge la grădiniță.

La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii, fiind demarate cercetările sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. Totodată a fost solicitat un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Dolj, pentru evaluarea medicală a minorei, fiind informată şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj. În fapt, bărbatul este bănuit că în seara zilei de 26 septembrie, în timp ce se afla în locuinţa comună, i-ar fi aplicat mai multe lovituri fiice sale de 4 ani, aceasta necesitând îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru violenţă în familie, iar astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive.