CRAIOVA: Lovite de o mașină în timp ce așteptau tramvaiul

Două tinere în vârstă de 22, respectiv 23 de ani, una din Craiova, cealaltă din Coțofenii din Față, au ajuns la spital, miercuri dimineață, după ce au fost lovite de o mașină, în timp ce se aflau în stația de tramvai. 

masina politiei

Potrivit IPJ Dolj, accidentul a avut loc la intersecţia străzii Calea Severinului cu Bulevadul Dacia.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit că, la intersecţia străzii Calea Severinului cu Bulevadul Dacia, un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din Craiova, ar fi accidentat două tinere de 22 şi 23 de ani, prima din Craiova şi cea de-a doua din Coţofenii din Faţă, care se aflau în staţia de refugiu pentru tramvai. În urma evenimentului rutier, cele două tinere fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, au precizat reprezentanții IPJ Dolj.

Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.