Bărbat arestat preventiv pentru o tâlhărie comisă în scara unui bloc din Craiova

Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din municipiul Blaj, județul Alba, a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a tâlhărit un vârstnic din Craiova.

Retinut talharie

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Daniela Pîrvulescu, a menționat că în seara zilei de 22 noiembrie, polițiștii au fost sesizați, prin apel 112, de către o tânără din Craiova, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în locuința sa, a auzit un strigăt de ajutor, iar în momentul în care a ieșit în scara blocului în care locuia, a observat un bărbat căzut pe podea, în timp ce o persoană încerca să-i sustragă acestuia o plasă.

„La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii, care au constatat că, un bărbat de 69 de ani, din Craiova, ar fi fost surprins în scara blocului de o persoană necunoscută, care, prin violență, i-ar fi sustras 55 de dolari și 150 de lei.

De asemenea, polițiștii au mai stabilit că, în momentul în care a fost surprins de tânără, persoana în cauză a părăsit scara blocului, plecând într-o direcție necunoscută”, a explicat reprezentanta IPJ Dolj.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de tâlhărie calificată, cercetările fiind continuate, pentru identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei, tragerii acesteia la raspundere penală și recuperării prejudiciului.

După sesizarea faptei, echipele de siguranţă publică aflate în serviciu au efectuat căutări pe raza de competență, depistând la aproximativ 1 km de locul comiterii faptei, un bărbat, de 42 de ani, din Blaj, județul Alba, care a fost condus la sediul pentru audieri.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și predat persoanei vătămate.

În urma probatoriului administrat de poliţişti, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ieri acesta a fost prezentat instanței de judecată, care a dispus arestare preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.