Minor filmat când mima un act sexual

Un dosar a fost deschis de poliţiştii din Dolj, după ce un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Moţăţei, a filmat un copil în vârstă de 10 ani, în timp ce mima un act sexual.

masina politiei

Surse din achetă spun că băiatul a fost pus să folosească un vibrator.

El i-a spus tatălui său care a informat DGASPC Dolj.

În după amiaza zilei de ieri, polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Cetate au fost sesizați de către reprezentanți D.G.A.S.P.C. Dolj, cu privire la faptul că un bărbat, de 30 de ani, din Moţăței, i-a anunțat că fiul său, în vârstă de 10 ani, în urmă cu aproximativ două luni, ar fi fost filmat, cu un telefon mobil, de către un bărbat, de 45 de ani, din Moțăței, în timp ce mima un act sexual. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, iar cercetările sunt continuate, pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt. La finalizarea cercetărilor, va fi propusă soluție, prin unitatea de parchet competentă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.