Din aeroport direct în penitenciar

Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Coțofenii din Față, județul Dolj, pe numele căruia era emis un mandat de închisoare, a fost prins, miercuri, în Aeroportul Craiova, pe sensul de intrare în România.

aeroport craiova 12

Doljeanul a fost cercetat pentru lovire și alte violențe și a fost condamnat la patru ani de închisoare.

Ieri, poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale au preluat sub escortă de la poliţişti din cadrul P.P.F. Aeroport Craiova şi încarcerat în Penitenciarul Craiova, un bărbat de 39 de ani, din Coţofenii din Faţă, pe numele căruia Judecătoria Filiaşi a emis un mandat de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.