În cămara sordidă a firii omeneşti

Indiferent câtă anduranţă ai la încercările vieţii, vine o vreme când acestea devin covârşitoare şi depăşesc limitele de suportabilitate în care credeai că te înscrii. Este momentul în care trebuie să reconfigurezi tot ceea ce crezusei despre oamenii şi întâmplările din jurul tău şi să speri că o poţi lua de la capăt, deşi nu poţi, pentru că nu mai eşti la fel ca înainte.

Rugozităţile oamenilor nu sunt, todeauna, vizibile, la prima vedere. Câinele care nu latră, de obicei, muşcă, de aceea este de preferat cel care latră, pentru că, în prietenia sa disimulată, el te avertizează că, în interiorul lui, se ascunde un suflet bun. Altfel, înconjurat de câinii care nu latră, te poţi trezi hărtănit pe neaşteptate şi fără drept de recurs.

Etapele pe care le traversezi, în viaţă, pot fi surse de învăţătură de minte, în măsura în care ai crezut în pupături ipocrite şi promisiuni iluzorii. În realitate, te afli în cămara sordidă a firii omeneşti, plină de igrasie şi pânze de păianjen, din care sunt alungaţi, totdeauna, cei care îndrăznesc să intre şi să deschidă ferestrele.