Ne apropiem de sfârşitul acestui an şi, privind retrospectiv, nu îmi dau seama cum a trecut aşa de repede? Au fost şi sunt atâtea probleme, în fiecare zi, încărcate peste măsură şi de restricţiile cauzate de pandemie, dar şi de frustrările pe care le simţi atunci când vezi că viaţa ta, personală şi profesională, nu mai sunt la fel.
Rezistenţa psihică la astfel de încercări este acum aproape mai necesară decât hrana! Numai activându-ţi puterile interioare poţi scăpa de pericolul unei depresii, pe termen lung, care e mai periculoasă decât orice altă boală fizică, pentru că psihicul influenţează, totdeauna, în mod hotărâtor, fizicul.
De-a lungul istoriei lumii, au fost multe cumpene existenţiale, prin care popoarele vremii au trecut, mai uşor sau mai greu, în funcţie de anduranţa fiecăruia, dar şi de starea materială. Pentru că bogaţii au avut totdeauna mai multe posibilităţi de scăpare decât cei săraci, care au rămas doar cu rugăciunile şi speranţa în Dumnezeu.
E trist când vezi că tot ceea ce s-a clădit, în mii de ani, de muncă, se cam duce de râpă, acum!... Vechiul a fost, mereu, înlocuit de Nou, dar, de multe ori, tot Vechiul a fost cheia rezolvării unor probleme, aparent insurmontabile, ale Noului. Ca în zicala: „Cine nu are bătrâni, să-şi cumpere!”
Azi, pe aici, pe la noi, Soarele reîncepe să strălucească, după o zi de ploaie abundentă, semn că viaţa îşi continuă mersul înainte, într-un perpetuum mobile imperfect, pentru că, odată şi odată, se va opri... Noi suntem doar episodul necesar, în câteva ture, ale acestui mecanism, pe care, chiar şi în împrejurările nefaste de acum, trebuie să ni le facem plăcute şi cât mai puţin nefericite.
