Materialele electorale ale PSD au umplut tomberoanele!

Campaniile electorale sunt, pentru unii, exact ceea ce ar trebui să fie – prilej de competiţie şi profesionalism, dar, pentru alţii, sunt prilej de manevre subterane şi furăciuni, mai ascunse sau la vedere, mizând pe un electorat care nu înţelege mecanismele democratice şi votează, de multe ori, emoţional şi în funcţie de minime avantaje de moment.

Actuala campanie electorală pentru alegerile locale, ce se vor desfăşura pe 27 septembrie a.c., a scos, deja, la iveală, manevre de fraudă puse la cale de activişti ai Partidului Social Democrat, care, desigur, sunt coordonaţi de şefii lor, pe linie ierarhică! În acest an, roşii-pesedişti au devenit albi (îmbracă tricouri de culoare albă) şi se dau neprihăniţi, ca fetele mari care, înainte de nuntă, au trecut pe la chirurg, să mai dreagă ceva, pe ici-pe colo, să nu se vadă văgăuna!...

Instituţiile abilitate ale statului trebuie să-şi facă datoria, să prevină şi să pedepsească aceste derapaje inacceptabile, prin care PSD a înşelat poporul român şi a recidivat, de fiecare dată, când i s-a ivit ocazia! Dar nici activiştii roşii nu mai sunt ce-au fost: aseară, în cursul unei plimbări prin Parcul „Nicolae Romanescu”, am văzut coşurile de gunoi pline cu materiale electorale ale PSD, semn că trecuseră imaculaţii lor, de la partid şi le oferiseră oamenilor încă o doză de manipulare şi minciună, care, de această dată, a ajuns la tomberon!...