O analiză minimală a realităţilor şi conjuncturii politice

Din patru în patru ani, ca în orice ţară democratică, din 1990 încoace, românii sunt chemaţi la urne ca să-şi schimbe conducătorii. Alegerile făcute de români poate că nu au fost, totdeauna, cele mai bune, dar a existat, mereu, scuza că am fost un popor atât de abuzat de regimul comunist, încât ne-am pierdut, de multe ori, discernământul şi busola, atunci când am fost puşi în faţa unor decizii de importanţă majoră, pentru viitorul nostru, aşa cum sunt alegerile electorale.

Omul e schimbător şi subiectiv, în funcţie de interesul personal (care vine din instictul de autoconservare) şi chiar de predispoziţia la influenţe exterioare, atunci când nu are o opinie personală şi o împrumută pe cea de grup.

Atunci, însă, dacă alegerile sale îşi dovedesc nocivitatea, sau nu răspund intereselor pe care şi le-a proiectat în viitorul apropiat, omul se revoltă, pentru că se simte înşelat în aşteptări şi perspective. Dar e deja ceasul al treisprezecelea, când nu se mai poate schimba nimic, iar repercusiunile alegerilor dăunătoare ies la iveală, cu fiecare zi.

Sigur că este inutil să dăm sfaturi, pentru că fiecare se sfătuieşte, în primul rând, cu sine însuşi, înainte de a lua o decizie. Dar cel mai bine ar fi dacă oamenii nu ar vota în funcţie de simpatiile personale, ci de o analiză minimală a realităţilor şi conjuncturii politice.

Dacă şi-ar lua această marjă de examinare prealabilă a stării de fapt, poate că, ulterior, nu ar mai fi atât de nemulţumit de viaţa sa şi a semenilor săi. Pentru că votul poate însemna bunăstare, dar, în aceeaşi măsură, poate însemna sărăcie!