Anul trecut, Christine Lagarde,directoarea Fondului Monetar Internaţional, făcea o declaraţie surprinzătoare: Bătrânii trăiesc prea mult și este un risc pentru economia globală, trebuie făcut ceva.
Practic, directoarea FMI spunea că trebuie făcut cevapentru ca pensionarii să trăiască mai puţin şi, în acest fel, guvernele să scape de povara plăţii pensiilor către cei mai longevivi dintre semenii noştri, cărora Dumnezeu le dă mai mulţi ani pământeşti de trăit decât celorlalţi. Or, cum bătrânii care trăiesc prea mult, obligând guvernele ţărilor lor să le plătească mai multe pensii şi prestări la siguranţa socială, nu prea au iniţiativa de a se sinucide şi de a ieşi, de bunăvoie, din sistem, trebuie făcut ceva!...
Christine Lagarde, de altfel, şi ea sărită de vârsta a treia, spre a patra, recomanda neutralizarea efectelor acestui fenomen social prin combinarea creșterii vârstei de pensionare cualte măsuri.
Dar nici asta nu e de ajuns. FMI crede că trebuie să se treacă la... reducerea pensiilor, creșterea cotizațiilor și posibilitatea ca statele membre să angajeze asigurători privați pentru a acoperi acest risc pentru persoanele care trăiesc mai mult decât se aștepta.
Este greu să nu sesizezi cinismul acestor declaraţii, dar iată că Noua Ordine Mondială presupune şi astfel de măsuride criză, atunci când sistemul bancar şi interesele financiare, pe termen lung, o cer.
A acorda atenție îmbătrânirii populației și riscului de longevitate suplimentară face parte din setul de reforme necesare pentru a restabili încrederea în viabilitatea bilanțurilor sectorului public și privat – mai zice, în limbaj tehnico-economic, tinerica Lagarde.
Fireşte că aceste alte măsuri trebuie luate în timp şi nu brutal, ci de aşa natură încât să pară că oamenii mor mai repede din motive de boală, după o anumită vârstă, în acest secol XXI.
Iar una dintre măsurile folosite, în această perioadă, se numeşte, evident, CORONAVIRUS.
