Amintiri de decembrie

În decembrie 1989, în această perioadă, mă aflam în plin conflict cu cel ce era şeful cenzurii comuniste pe judeţ – nici nu cred că merită să-i mai menţionez numele aici, am mai scris despre acest trepăduş pecerist incult şi arogant –, şi aveam emoţii în legătură cu evoluţia acestui conflict – pentru că individul se lăudase că mă dă afară din facultate şi mă arestează...

Mă gândeam că, dacă situaţia se înrăutăţeşte, să încerc să fug din ţară, dar nu aveam nici o cunoştinţă care să-mi dea vreo îndrumare în acest sens, şi nu puteai să întrebi pe cineva, dintre cunoscuţi, la acea vreme, pentru că nu se ştie dacă nu dădeai chiar peste un informator al Securităţii, care raporta imediat ce intenţii ai!...

Avusese loc şi ultimul Congres al PCR, în care fuseseră deja proteste printre liderii mari de partid, de la Bucureşti, ceva plutea în aer, era o tensiune care se simţea, era aproape palpabilă.

Mergeam la cursuri, la facultate, şi printre studenţi era o rumoare nemaiîntâlnită până atunci, un presentiment al schimbării ce avea să vină... Deja nu mă mai duceam la Casa Studenţilor, refuzasem să mă mai ocup de revista Universităţii, la care fusesem numit redactor şef, preşedinta studenţilor, pe Universitate, mă tot suna acasă şi mă chema să vin la redacţie şi să finalizez revista, eu refuzam, nu neapărat împins de vreun curaj extraordinar, ci cu teamă că vor fi repercusiuni, dar nu acceptam nici umilinţa şi subordonarea, cu orice preţ.

Şi au venit zilele de 16-17 decembrie, am auzit ce se întâmplă la Timişoara, aveam, acasă, un radio Pacific, mare, cu pick-up, stăteam pe burtă, pe covor, după ora 22.00, şi ascultam, încet, Europa Liberă şi Vocea Americii – nu puteai să dai sonorul tare, pentru că nu ştiai ce vecin poate să te toarne şi te trezeai cu securiştii la uşă!...  

A venit Revoluţia, sau ce a fost, până la urmă, dar schimbarea pe care o aşteptam cu toţii s-a produs, iar fostul şef al cenzurii comuniste, înfricoşat, a început să mă ocolească, pe stradă – trecea de pe un trotuar pe celălalt, când mă vedea –, iar entuziasmul pe care l-am trăit în acele zile, eu şi contemporanii mei, nu se poate descrie în cuvinte, am simţit că facem istorie şi chiar am făcut istorie, dar despre toate acestea voi mai scrie şi în editorialele următoare.  

 


X

Right Click

No right click