Potrivit ştirilor care curg, din minut în minut, pe canalele de televiziune, se pare că în acest an, la aceste alegeri prezidenţiale, prezenţa la vot a românilor este mult mai mare, în comparaţie cu anii precedenţi. Există şi o miză mai mare: viitorul României în Uniunea Europeană, nevoia românilor de a intra în Spaţiul Shengen şi de a putea merge în Statele Unite ale Americii, fără viză.
Alţii sunt românii de azi, faţă de cei care erau în urmă cu treizeci de ani. Dacă priviţi imaginile de la Revoluţia din decembrie 1989, veţi vedea nişte români disperaţi, sătui de lipsuri şi de închisoarea comunistă în care trăiau de 45 de ani, nişte români care erau obligaţi să dea naştere la mulţi copii cărora, apoi, nu aveau ce le pune pe masă, pentru că şi puţina marfă care se găsea pe piaţă era de proastă calitate, iar viitorul părea din ce în ce mai sumbru.
Am trăit acele vremuri, cu doar două ore de program la televizor, unde o oră şi jumătate îl vedeai pe Ceauşescu şi se vorbea despre realizările Epocii de Aur, despre crearea Omului Nou – care însemna omul uniform, abrutizat, ce trebuia să rabde de foame şi să tacă, dar, mai ales, să muncească zi şi noapte pentru un ideal utopic, care se numea Comunism. Se putea citi atâta disperare în ochii oamenilor, atunci – disperarea canarului din colivie care nu numai că nu putea ieşi, până la moarte, din acea închisoare, dar i se luase şi dreptul de a cânta...
Tinerii din ziua de azi nici nu cred, dacă le spui, ce vremuri au fost atunci, câtă lipsă de perspectivă era pentru un absolvent de facultate care, deşi, poate, avusese înclinaţie spre intelectualism, i se tăiau aripile şi era redus la nivelul unui funcţionar oarecare, fără dreptul de a spune ce gândeşte, cu adevărat, pentru că imediat securistul arondat lui, reprezentantul forţelor de represiune ale regimului ceauşist, apărea în peisaj şi îl lua la întrebări...
Nici nu visam, pe vremea aceea, că vom avea şansa de a vizita alte ţări, doar înalta camarillă de partid a dictatorului Nicolae Ceauşescu avea acces la astfel de privilegii. Iar foametea ajunsese să fie principala problemă, spre finele anilor ꞌ80, când, chiar dacă aveai bani, din salariu, nu aveai ce să cumperi cu ei...
Aceste alegeri sunt aproape un ceas aniversar, pentru că mai sunt doar câteva zile şi se împlinesc treizeci de ani de la Revoluţie, iar România, cu toate greutăţile de până acum, încet-încet, a ajuns în familia ţărilor europene civilizate, unde trebuie să rămână pentru totdeauna, ca într-un salon al elitelor, în care trebuie să ştii exact cu ce tacâmuri se mănâncă la masă şi cum se ţine paharul când dai noroc...
