În 1990, toată lumea voia să-și facă o firma. Azi, cea mai mare afacere e să te angajezi la Stat. Totodată, România e țara în care milițienii au pensii de trei-patru ori mai mari decât chirurgii, iar firmele cu mai puțin de 50 de angajați sunt hărțuite. Pe Litoral, de pildă, cârciumarii din stațiuni sunt izbiți de șapte-opt controale pe zi, ei având maximum 40 de zile (între 10 iulie și 20 august) în care pot prospera pentru tot anul. Asta în condițiile în care aveam, în 2019, 57 de agenții cu drept de control, sancțiune și colectare de taxe și impozite. Presupun că azi sunt mai multe. Vă dați seama câți angajați au acele agenții? Și cum își pot lua salariile acei bugetofagi? Amendând firmele mici, fiindcă de bănci și corporații n-au tupeu să se lege.
Acesta nu este textul unui alegător PSD sau AUR. Nu votez aceste partide (AUR și USR sunt aversul și reversul aceleiași monede pe care a emis-o Coldea) și o să vă demonstrez. Citez din cartea "Bilet de ieșire. Memorii" în care P.M. Băcanu, un disident real, își povestește pușcăria politică făcută în 1989, ultimul an al lui Ceaușescu. Cartea e sfâșietoare, dar nu prin ton - Băcanu relatează riguros, fără excese melodramatice - ci prin întâmplări crunte.
Ceaușescu nu învățase nimic nici măcar de la chinezi. Aceștia "au început cu vreo 200.000 de firme particulare și în cinci ani au ajuns la 12 milioane, iar pentru 1988 își propuseseră 50 de milioane (restaurante, magazine, ateliere, taximetriști etc.). În URSS, în 1987, se eliberaseră 150.000 de permise de întreprinderi particulare. În Ungaria, Polonia, Germania de Est existau întreprinderi cu zece angajați", a povestit Băcanu. Noi aveam doar cizmari și croitori particulari, policlinicile cu plată fuseseră închise la începutul anilor '80, iar mandatarii (cârciumioare - mici afaceri de familie) au fost scoși de pe piața prin '70 - '71.
Din 2020 încoace, au dat faliment peste 70% din firmele cu mai puțin de 50 de angajați. Esența capitalismului înseamnă "să fiu lăsat să muncesc pentru familia mea". Asta nu se mai poate, în condițiile în care Statul a zdrobit firmele mici, dar nu a avut tupeu să se lege de corporații. În consecință, foarte multe multinaționale (și nu doar cele care lucrează cu resurse energetice) au bugete mai mari decât toate țările din Europa de Est la un loc.
