Mizeria supremă din campania electorală

În cazul în care nu știați, în toată România este campanie electorală. Asta se traduce în vremurile noastre prin faptul că teleshopping-ul este înlocuit de niște materiale anoste difuzate de câteva televiziuni la ore prestabilite, de mică și minusculă audiență. Site-urile de știri sunt pline cu figurile anoste ale câtorva candidați din niște comune pierdute în spațiu. Lumea vorbește, dar, din cauza legislației, cumva candidații au dispărut de pe bannerele mari care atârnau peste stâlpii de iluminat.

În România, legea este cumva ciudată. Ai voie să-ți faci campanie electorală înainte de campania electorală, iar în campania electorală nu mai ai voie să mai faci campanie electorală. Sună ca o negație a negației care atacă logica elementară.

Decizia își are originea ambiguă în teoria că, un grup de interese puternic, dacă are bani, poate să concureze inegal în lupta electorală și să investească sume enorme în bannere, în corturi și spoturi publicitare. Un fel de drob de sare inventat de un politician cu sclipiri de inteligență pentru a scădea cheltuielile electorale ale tuturor actorilor implicați în politică.

Practic, interzicând campania electorală în campanie electorală, cel care a dat legea s-a asigurat că pe primari, pe deputați sau pe senatori o să îi coste mai puțin. În realitate acesta a fost singurul scop al acestei decizii care adoarme o țară întreagă înainte de alegeri.

Asta le permite politicienilor să nu participe la dezbateri, să stea ascunși în speranța că vor ieși din nou învingători în fața unui popor adormit care nici măcar nu știe bine dacă au loc alegeri, dacă este important să se ducă la vot sau dacă are sens să facă ceva.

Este o strategie perfidă care mă face să mă gândesc dacă, nu cumva, în realitate clasa politică are o inteligență superioară pe care nu o pune deloc în slujba țării. Altfel nu ai cum să interpretezi faptul că pentru sine, politicianul reușește să gândească o strategie, dar nu este deloc în stare să creioneze un plan pentru a scăpa școala dintr-un sat de toaleta din fundul curții. Nu m-am decis dacă cei care ajung la butoanele unsuroase ale puterii sunt deștepți sau retarzi. Este o dilemă care continuă și pe care o putem interpreta în ambele sensuri în funcție de evenimente diferite.

Cumva o asemenea teorie stupidă ține departe de viața civică orice om care are o brumă de creier. Teza că politica nu este pentru oamenii realizați în viață ne duce de râpă. Cumva modelul original de democrație aplicat de trei decenii în România este falimentar, dar continuă să funcționeze în starea de avarie în care, odată la patru ani acredităm ideea că numai cei mai slabi trebuie să fie lăsați să conducă pentru că nu am găsit altceva mai bun de făcut pentru ei.

Momentan, cu o rată de promovabilitate la BAC de 40 de procente, România este confuză în privința evenimentelor care se întâmplă în aceste săptămâni. Când o să ajungem la o promovabilitate de 20 de procente o să ne întrebăm de ce se țin alegeri, iar apoi nu o să ne mai întrebăm nimic.