Visul merge mai departe

Aparent, toate meciurile în care suferim le văd din străinătate. Cu Vasluiul eram pierdut printre milionari între Nice și Monaco. M-am chinuit vreo săptămână să găsesc un decodor care să-mi permită să sper vreme de 90 de minute la intensitate maximă. Am avut intensitate, am avut speranță și am finalizat cu gustul amar al suferinței.

Arc peste timp, mă regăsesc din nou printre străini și mă pregătesc de meciul care ne salvează sau ne trimite din nou la reeducare.

Nici eu și niciun suporter nu poate să facă nimic. Stăm și suferim. Trăim intens. Sperăm. Nici Adrian. Nici Eugen. Nici Nicolo. Nimeni nu prea poate să facă nimic.

Depindem de Chițu, de Bauza sau de Lacroix. Cu mai mult marketing ei focalizează speranțele mai tare decât Negru, Pop sau Albu care au fost alături de noi în purgatoriu și au crescut odată cu această echipă.

Mă bazez că atât Chițu cât și Bauza realizează că viitorul lor depinde de acest rezultat. Orice i-ar spune lui Yassine un impresar care nu a excelat în jocurile minții, salariul lui depinde de ce se întâmplă cu Sibiul. O retrogradare este o pată care va cântări greu și va scădea din salariul viitor.

Orice vise ar avea "băetanul" belgian inventat la Craiova, trebuie să se asigure că echipa care a avut încredere în el se va salva.

Este meciul lor. Noi nu prea putem face nimic și nu știu dacă ei sunt conștienți de asta. Poate Adiță o să le mai spună odată, poate o să facă Trică o magie. Sper să se întâmple ceva pentru ca în noul sezon să pot să visez frumos. Măcar primele două-trei etape.

Sper ca acum să fie ultima dată când emoțiile să fie pentru retrogradare.

Vreau ca visul să meargă mai departe.