Susțin trădătorii din Peluza Nord

Grea e viața la stăpân, după cum au văzut și colegii care au plecat din sudul stadionului Ion Oblemenco și au ajuns în locul în care cariile mâncau lemnul putrezit al băncilor din vremea în care fotbalul trecea de la stat la privat. Nici în vremea comunismului, în nordul Stadionului Central nu era mare aglomerație în afara meciurilor europene sau al derby-urilor care umpleau la refuz arena.

Ca într-o schimbare de paradigmă dintr-o utopie orwelliană, nou auto-intitulatele entități care doreau să pună mâna pe Știința au decis să schimbe locul tradițional al galeriei din Sud în Nord ca să șteargă din memoria suporterilor momentele frumoase și amintirile intense pe care le trăiseră alături de echipa pe care o iubeau.

O mică parte din suporteri nu au mai avut răbdare, nu au mai crezut că adevărul va ieși la suprafață, au obosit să aștepte și au plecat spre nord într-o migrațiune împotriva naturii. Au găsit acolo câțiva angajați de la spații verzi cu mâinile pline de clorofilă, niște copii de liceu încolonați frumos de profesorii cu vise de mărire politică și o rușine pe care au vrut să o ascundă adânc în subconștient pentru că nu puteau să trăiască gândindu-se la ea.

Au închis ochii de fiecare dată când numărul lor era suplimentat atent de săteni aduși de primarii devotați cauzei, dar încă nu au văzut clar cum cizma stăpânilor poate să le apese pe gâturile subțiri. Plecau dintr-o galerie care-și înjura patronul, care exprima păreri despre Primărie, Jandarmerie sau mafia din fotbal. Ajungeau într-un paradis utopic presărat de sandwich-uri și apă plată. 

Cumva vedeau că în Sud sunt mai libere, dar sperau că și ei, dacă ar vrea ar putea să spună tot ce le-ar trece prin cap. Se amăgeau și nu credeau că scopul final al manevrei prin care Mogoșoaia a fost adusă în oraș să joace rolul echipei de care s-au îndrăgostit nu este ocult. Realitatea i-a lovit în moalele capului. Cea mai simplă variantă era cea adevărată: au făcut toată combinația asta ca să vă controleze, să vă impună ce să spuneți și, mai ales ce să nu spuneți.

Bannerele care puteau să aducă o oarecare atingere stăpânirii au fost interzise. Mesajele prin care era contrazisă zicerea Reginei au rămas în afara stadionului. Păi ce credeați simpaticilor? Că apa plată, autocarul cu pluș sau salamul expirat nu au un preț? Credeați că zâmbetele și vorbele dulci care v-au învăluit pe tot drumul trădării nu ascund nimic?

Tot efortul depus de niște oameni care au uzat de toate pârghiile pentru a transforma neadevărul în adevăr a avut un scop. În rezumat, scopul era să poată să dea sonorul mai încet oricui ar fi dorit să facă ceva care să lezeze interesele unei stratosfere de personaje care consideră că sunteți niște unelte uzate care mai pot să fie utilizate până la următoarele alegeri.

În anii ăștia care au trecut am privit pe rețelele de socializare valuri de cuvinte, am văzut filme și alte creații multimedia care mă acuzau de diferite fapte imaginare, am auzit vorbe și opinii. Le-am lăsat pe toate să curgă. Erau opiniile unor oameni care difereau de opinia mea. Fiecare credeam că avem dreptate și ne manifestam într-un joc al libertății de exprimare care este greu de înțeles pentru cineva care vrea numai să înrobească.

Vă uitați cu jind la colegii din tabăra pe care ați părăsit-o. Afișează bannere în care îl înjură pe Adrian. Scandează împotriva patronului și în general pot să exprime ceea ce anume au în minte indiferent dacă au sau nu au dreptate. Oricum dreptatea este un lucru relativ și opiniile se pot schimba în timp. Dacă nu ai îndoieli cu privire la dreptatea pe care crezi că o ai înseamnă că ai o capacitate limitată de gândire.

Ăsta este motivul pentru care am citit cu interes toate comentariile celor care, orbiți de otrava dulce a trădării, au trecut în cealaltă barcă. De aia nu am raportat nicio parodie care a apărut pe internet și nici nu am blocat mai mult de trei – patru conturi care înjurau ca niște roboți orice postare. De asta militez și pentru ca pagina de internet a clubului să nu blocheze conturile care exprimă păreri indiferent de forma poetică a acestora.

Trăim într-o lume liberă și este bine ca, uneori, să avem posibilitatea de a vedea ce spun și cei care gândesc altfel decât noi. Este o terapie bună pe care voi, cei care ați cedat, nu puteți să o practicați pentru că de fiecare dată când veți încerca, cizma murdară de noroi a stăpânilor se va așeza și va apăsa pe capul vostru ca să vă aducă aminte că nu sunteți liberi. Trădarea a avut un preț pe care tocmai ce ați început să-l achitați.

Sunt alături de voi. Protestez față de un observator federal incult sau un jandarm alfabetizat slab care au decis să cenzureze exprimarea. Declar că nu mă consider lezat de niciun banner, film sau comentariu de-al vostru. Libertatea de exprimare este inalienabilă. Vă atrag însă atenția că jandarmul, observatorul sau alt argat zelos nu fac nimic de capul lor. Ordinele vin de sus. De la stăpânii care consideră că sunteți proprietatea lor.

Fuziunea este aproape imposibilă. Și noi și voi gândim același lucru pentru că anomalia pe care au creat-o stăpânii voștri este atât de șubredă încât este greu de tratat. Cu toții ne dorim să se dea timpul înapoi. Să se umple stadionul, iar Universitatea să joace pentru noi. Pentru noi toți care să facem valuri ca în vremurile de odinioară.