Universitatea Craiova – fuziunea spiritelor

Olguța Vasilescu a câștigat alegerile și s-a propulsat ca figură proeminentă în partidul său cu fularul Universității Craiova la gât, pe culoarele justiției unde susținea cauza echipei desființate într-un mod abominabil. A reconsiderat poziția la presiunile partidului, ale anturajului și ale sistemului. Acum, după un deceniu de greșeli a realizat că trebuie o singură echipă. Dar după zece ani de sciziune este greu să aduci la un numitor comun spectatori și mai ales suporteri care au trăit urându-se, împărțiți în grupuri care, deși iubesc aceleași culori nu sunt dispuse să facă niciun fel de concesie.

Eu, ca suporter, vreau o singură echipă, dar vreau ca echipa aia să nu poarte pata unui club înființat direct în Liga a II-a cu pecetea vreunui partid și cu ajutorul macabrului Mircea Sandu. Mai sunt alți suporteri care s-au săturat să aștepte și au considerat că formația din Mogoșoaia pentru că se îmbracă în alb-albastru, pentru că are o sclipire de domnișoară de onoare dintr-o nuntă de la cort ar putea să înlocuiască în inima lor echipa de care s-au îndrăgostit.

Suporterii aceștia sunt cei de care m-am despărțit după ce am strigat împreună pentru Știința și pe stadion și pe la mitinguri și alături de care am respirat același aer greu fezandat din plin cu gazele lacrimogene pe care jandarmii sperau să ne paralizeze spiritul.

Ei nu-l vor patron pe Adrian. Noi nu vrem o echipă făcută în aceleași laboratoare în care s-a clocit uciderea Universității. Pentru ambele tabere este complicat. Faptul că nu le place Mititelu este o opțiune personală, dar dacă nu le-ar fi pe plac patronul de la McDonalds nu cred că le-ar trece prin cap să vopsească o șhawarmerie și să-i pună sigla restaurantului respectiv.

Noi nu vrem să susținem o echipă care s-a mutat din debaraua FRF de la Mogoșoaia în fișetul plin de dosare ANRP de pe o stradă din București și care apoi a fost prezentată ca Universitatea. Și pentru noi e complicat pentru că ne-am săturat de lupta cu sistemul, de complicații judecătorești unde niște magistrați corupți au tot încasat în speranța că niște decizii mincinoase date de ei ar putea să ne schimbe sentimentele.

Adrian este în situația unui șofer care a rămas fără mașină și căruia un samsar de hoți îi propune să și-o răscumpere. A fost blocat în afaceri, târât prin pușcării și pus să reclădească un club de la zero iar acum îi este greu să stea la aceiași masă cu operatorii manevrelor care au fost menite să-l determine să se lase de fotbal.

Rotaru, după ce a reușit să reziste un deceniu la Craiova vrea să-și maximizeze profitul. Faptul că a convins o parte din suporteri și niște spectatori să creadă că Universitatea este echipa lui îl face să fie sigur că mai poate să scoată ceva din orașul în care a venit să mai facă o afacere.

El ar putea să vândă jucătorii, să cesioneze locul din Superligă la fel cum a făcut cu atâtea și atâtea drepturi litigioase, apoi să plece la CSA sau la Ploiești. Oricum ar face un profit și ar fi pe plus din afacerea cu sufletele noastre.

Mititelu ar putea să cedeze presiunilor și să plătească răscumpărare cum i-ar fi plătit Gigi Becali lui Sandu Geamănu pentru mașina furată dacă nu ar fi intervenit Smărăndescu să răpească hoții.

Întrebarea este ce facem noi, iar aici includ în noi toți suporterii Universității Craiova. Și pe cei care au rămas lângă echipă și au luat în piept mocirla purificatoare din ligile inferioare și pe cei care au sperat că dacă fac un efort chiar vor ajunge să creadă că cealaltă echipă este aia de care s-au îndrăgostit. Exclud, bineînțeles angajații RADPFL și alți actori figuranți care au avut roluri episodice în acest film.

Sunt suporteri ai Craiovei și în Sud și în Nord. Au ajuns să se urască numai pentru că jocurile murdare din politică și afaceri au intrat în viețile lor fără să bată la ușă. Au ales căi diferite, dar în esență visează ca măcar odată în această viață Universitatea să le aducă alte bucurii decât cele puține de la nunți.

Noi, care nu am cedat, avem niște resentimente pentru cei care au ales calea ușoară de a susține o echipă favorizată de Primărie, FRF și partid. Ei, care au sperat să trăiască mai repede sentimentele frumoase pe care numai culorile alb-albastre le pot oferi consideră că ar fi mai bine să facem toți pasul spre Mogoșoaia și să încercăm să ne imaginăm că totul este bine.

Dincolo de toate cred că toți ținem cu o singură echipă așa cum și în Constantinopol și la Roma era venerat același Dumnezeu. Poate sunt subiectiv, dar cred că atunci când Rotaru acreditează ideea unirii și cere ceva în schimb el pune pe masă tocmai sufletele celor care au ajuns să creadă că el chiar este deținător al Universității Craiova.

Cumva v-a făcut să credeți asta și a crezut și el că iubește Craiova. O iubește mult. O iubește până la ultimul milion. În acești bani sunteți incluși și voi și vă vinde ca pe o bucată de teren răscumpărat cu trei lei de la un moștenitor senil și gârbovit de ani și plictisit de viață amară.