Ce facem cu naționala? O bocim de vie?

Ținem degetele încrucișate doar pentru că Edi Iordănescu nu l-a convocat pe Mitriță?

S-ar putea ca aceste rânduri să nu fie tocmai pe placul cititorilor olteni, dar în jurnalism obiectivitatea și judecarea lucrurilor la rece sunt însușiri esențiale. Ca suporteri, putem să ne aprindem, să fim pătimași, să ardem la temperatură maximă. Ca oameni de presă trebuie să păstrăm un echilibru, chiar dacă destinatarii concluziilor noastre ar dori să gândim ca ei. Nu e întotdeauna posibil, mai sunt și excepții.

Cât suntem de slabi?

România nu a jucat mediocru cu Bulgaria, ci de-a dreptul prost. Acel 0-0 e mincinos, o înfrângere ar fi fost ”meritată”, mai ales după moliciunea tricolorilor din repriza a doua, când au fost dominați clar de un adversar clasat pe locul 83 în lume, cu o cotă de piață a lotului la doar o treime dintr-a noastră. E genul de meci după care te gândești că dacă în teren ar fi fost alți jucători, și imaginea lăsată a fost alta.

Cum ar fi fost cu Mitriță?

Primul la care zboară gândul e  Mitriță. Cum Drăguș a jucat atacant central cu Bulgaria, putea face Alex mai mult decât Mihăilă și Coman, cei care au acoperit postul de aripă stângă? Extrema Parmei pare să se simtă mai bine pe  contraatac decât pe posesia echipei sale, iar lui Florinel se pare că la națională i se dă (aproape) întotdeauna un tricou mult mai strâmt decât cel de la FCSB. Ce e clar că la nivelul arătat de cei doi, Mihăilă și Coman, Mitriță s-ar fi ridicat cu siguranță.

Le ”ținem ghină”?

Și dacă nu l-a luat pe Mitriță la lot, suporterii olteni (vreo 4-5 milioane, cam un sfert din numărul total al românilor) ce-or să facă? Or să țină degetele încrucișate să luăm bătăi la scor la Euro 2024 pentru ca după aceea să-i bată obrazul selecționerului? Se vor vopsi pe față în culorile Ucrainei, Belgiei sau Slovaciei? Se vor ruga să jucăm slab, să greșească Drăgușin (cam nesigur cu bulgarii!), să alunece Niță, să mai rateze Man un penalty? Asta doar ca să ne vină nouă apă la moară, să avem ce să arătăm cu degetul? Ar fi urât din partea noastră să procedăm așa…

Ar trebui să ne bucurăm de orice punct!

Avem printre cele mai slabe cote de Transfermarkt pe la Euro 2024, suntem printre puținii care n-au niciun jucător titular de drept în Top 5 campionate, competiția noastră indigenă nu oferă mai deloc soluții (cu Bulgaria în 11-le de start a fost doar Bancu dintre ”interni”). Sunt destule elemente care să ne plaseze spre coada plutonului, iar orice punct obținut pe gazoanele germane ar trebui să fie un moment de bucurie. Oricât am fi de supărați pe selecție, nu trebuie să bocim echipa națională cât e încă vie. Să ne gândim doar că dacă nu ne-am fi calificat n-ar fi fost cine știe ce tragedie, la valoarea pe care o avem ne cam obișnuiserăm cu eșecurile.