Film de suspans cu secvențe de mare artă

231023 buzarin editorialAcest 2-1, prima victorie olteană din 2024, vine după ce timp de două ore spectacolul veritabil s-a amestecat cu teama de a nu irosi succesul, care la un moment dat părea conturat extrem de clar.

Trebuie vorbit neapărat despre golul lui Bauza, momentul de vârf al acestei seri dense și dramatice. Și poate momentul de apogeu al întregului sezon, așa cum a fost el.

Instinct și har

Cuvintele sunt sărace să descrie acele momente de magie, în minte rămâne cursa de mare efect, în care omul cu mingea aleargă mai repede decât adversarii săi, liberi de servitutea ”obiectului”. Patru adversari scoși din joc, apoi frâna, apoi încercarea portarului de a interveni, și, în fine, călcâiul acela direct în poartă, în momentele în care privirea lui Pepe nu era îndreptată nici în jos, nici îndărăt, spre poarta adversă, ci țintit spre jumătatea terenului. N-a văzut mingea, a simțit-o! Să faci faza aceea, să ai suflu pentru ea, să reușești execuția aceea fără să te uiți la minge e ceva la limita dinspre artă a fotbalului. E instinct, dar e și har. Sunt ani mulți de când pe meleagurile noastre nu s-a mai văzut asemenea secvență și probabil că vor mai trece alți ani până la ceva asemănător. De asta vin oamenii la fotbal, astfel de întâmplări sunt motorul sentimentelor pe care milioane de oameni le depun la altarul acestui sport, minunat în esență și superb în asemenea clipe.

Yes, Yassine!

Înrămând golul, plasându-l aproape în ireal, făcând apoi reverența cuvenită în fața virtuozului, putem trece și la cele lumești. Dar tot bune. Începând cu golul celălalt, de 1-0, înainte de care ar fi trebuit ”oui” în loc de ”yes”, dar e mai bine așa, să ne jucăm de-a litera y, inițiala prenumelui magrebianului. Ne jucăm însă cu mai puțin talent decât s-a jucat Bahassa cu dinamoviștii. A preluat pe stângul, și-a pus-o pe dreptul, a tras impecabil din afara careului, mingea a atins pământul chiar înaintea palmelor lui Golubovic și s-a dus în poartă, colorând corespunzător afișul unui film despre care minute bune s-a crezut că aparține doar cinematografului de artă, fără alte intruziuni. Gol splendid, bravo pentru titularizarea francezului, e mult mai firesc să te folosești de un jucător pe care-l ai în lot decât să duci cu el un război al nervilor pe tema viitorului contract.

Dincolo de magie...

Gata cu momentele de virtuozitate, cu capodoperele și cu splendorile! Se cuvine apreciată victoria, dar obligatoriu trebuie avute în vedere și secvențele acelea de thriller, pe care Craiova însăși, prin structura ei, le-a pus în scenă. În primul rând ratând cu nepermisă ușurință acele ocazii monumentale, cu Blănuță în rol principal. Apoi scăzând uneori ritmul și permițându-i lui Dinamo să câștige teren. Și, mai ales, luând golul acela, la care e adevărat că Gurău ar fi putut să facă (mult) mai mult, dar nici Politic nu trebuia lăsat să tragă nederanjat.

Cine cântă și cine cară pianul?

Când Dinamo are bară în minutul 89 (a lui Gregorio, tremură și acum!) trebuie să vezi ghinionul adversarului și, automat, propriu-ți noroc. Însă un 2-2, cu toate momentele de scădere vizibilă în joc, ar fi fost nedrept, iar suspansul filmului s-ar fi dus spre zona horror. Însă aceasta e echipa olteană.  O trupă de artiști, cu virtuozi de înaltă clasă, cu momente de încântare, în care toată lumea se îmbracă în frac și vrea să cânte la pian, dar uneori căratul instrumentului creează mari probleme. Când pianul izbutește să ajungă pe scenă, momentul de artă e garantat.