Când, la o remiză, portarul unei echipe e de departe omul meciului, înseamnă că echipa cealaltă a fost mai bună
Ar fi trebuit să rămânem cu imaginea unui derby oltenesc aprig, frumos, cu destule momente de fotbal bun. Dar din păcate, mare parte din spectacol a fost umbrită de acea mizerie scrijelită pe pânză și atârnată la uscat în peluza din partea de nord a arenei. Un atac abject la persoană, dar și un atentat la toți cei care au fost pe stadion și la sutele de mii de oameni care s-au uitat la televizor.
Scârnăvia a fost așezată ticluit, într-o zonă pe care cameramanii, dacă doreau să filmeze poarta, nu prea aveau cum s-o evite. Cei care au mâzgălit și care au spânzurat de marginea gardului acea pânză jegoasă ar fi trebuit contracarați imediat dacă nu de reprezentanții clubului organizator, atunci de organele de ordine. Firme de pază, jandarmi, ce-or fi. Prin pasivitatea acestora, un stadion încărcat de istorie a devenit pentru mai bine de un sfert de oră o hazna imundă, ai cărei vidanjori intraseră în șomaj voit și anticipat. Sunt de așteptat reacția scrisă a arbitrului și a observatorului FRF. Alteori s-au oprit meciuri, s-au dat amenzi și s-au suspendat terenuri pentru mult mai puțin.
Capul lui Blănuță
Și acum, despre meci. Ce-ar fi fost, dacă în al patrulea minut de prelungire, excelenta lovitură de cap a lui Blănuță n-ar fi fost scoasă de sub bară de fenomenala paradă a lui Laurențiu Popescu? Ar fi fost CSU-FCU 1-2, un rezultat mai aproape de realitatea din teren.
Impresii cifrice și artistice
Argumente? Păi, dincolo de senzația privitorului, cifrele. 9-18 la șuturi, dintre care 2-7 cadrate (bara, nici a lui Ivan, nici oricare alta, nu se mai consider șut pe poartă). Așadar, CSU a avut golul lui Căpățână și ”spinarea” involuntară a lui Koljic după degajarea lui Gurău, la faza aceea comică. Posesia ne-ar putea contrazice. 55-45 pentru echipa lui Papură. Ca și pasele, 438-335. Dar ce e mai relevant? O posesie sterilă, în jumătatea proprie, când fundașii pot schimba baloane între ei la infinit, sau numărul ocaziilor, mult mai multe și mai clare pentru FCU? Plus impresia artistică, la care echipa lui Costantino a fost net superioară.
Ce a fost bine
A fost cel mai bun joc din ultima vreme, cam de la acel 4-0 cu Farul. Tocmai de aceea meciul trebuia câștigat, o asemenea șansă nu trebuia ratată. Mai ales că după venirea antrenorului italian, echipa pare că poate din nou să alerge (minutele de inferioritate numerică nu s-au cunoscut), că are suflu și că are suflet. Am văzut sacrificiu, am văzut picior băgat în clinciuri, am văzut ce uneori (de multe ori în acest campionat) nu văzuserăm. Dar parcă regretele sunt și mai mare atunci când vezi echipa jucând bine și te întrebi de ce n-o face mereu așa.
Ce n-a fost așa bine
Sunt și probleme. Încă nu s-a găsit cuplul de fundași centrali. Nu există al doilea inter, (pe lângă Van Durmen) care să-l încadreze pe Achim și să ducă la acel 4-3-3 care îi place antrenorului. În această situație, Achim rămâne de multe ori singur pe zonă centrală, trebuie să alerge mult mai mult, iar la 34 de ani nu e chiar așa ușor. Apoi, n-ai cum să iei gol așa ușor, cineva trebuia să-l aibă în grijă pe Crețu (cel mai bun jucător de câmp al lui CSU), cineva trebuia să păzească zona centrală, de unde Căpățână a venit inacceptabil de singur.
Marota arbitrajului
După meci Chițu făcea reproșuri explicite în acest sens. Dar când ești dezavantajat etape la rând, e normal să ți se pară că ai dreptate și când n-ai. Radu Petrescu, despre care am scris că n-avea ce să caute la acest meci și nici la altul o perioadă de timp, a ciupit câte puțin, dar n-a comis erori capitale. De pildă, înainte de golul încasat, n-a fost nici vorbă de fault asupra lui Ivan. S-a dat, dar nu trebuie să primești gol din orice lovitură liberă de la centrul terenului, fie și dată nedrept. Banca de rezerve protesta, jucătorii din teren se concentrau mai mult pe decizia de arbitraj, și așa a venit deschiderea scorului. De apelat la VAR la acea fază nici nu putea fi vorba, pentru că de la reluarea jocului prin lovitură liberă și până la gol, totul fusese regulamentar. Apoi, și al doilea galben al lui Padula (pe primul îl primise pentru o ”gâlceavă” cu Căpățână) e justificat. Nu poți veni în sprint de 10-15 la arbitru, cerându-I avertisment pentru adversar. Sau poți, dar îl primești tu!
Ce rămâne
În primul rând regretul că nu s-a câștigat. Erau bune atât punctele din clasament, cât și cele care s-ar fi obținut în ierarhia orgoliilor locale. Dar dincolo de regret există și senzația reconfortantă că FCU poate juca și bine. De putut, poate, important e s-o facă mai des.
