Omul este o fiinţă liberă!

Omul este o fiinţă liberă!

Demonsraţiile masive anunţate pentru acest sfârşit de săptămână, în Bucureşti şi în marile oraşe, sunt dovada clară că românii s-au săturat de restricţii şi că metodele de restrângere a efectelor pandemiei nu au fost eficiente. Trebuie făcut alteva, trebuie umblat la esenţa problemei şi să fie adoptate măsuri în consecinţă.

Potrivit statisticilor, după un an de la debutul pandemiei, incidenţa îmblnăviror şi deceselor de Covid-19 se situează în jurul cifrei de 1%, fapt care nu jusrtifică retricţiile impuse, care, oricum nu au dus la nici un rezultat.

Omul este o fiinţă liberă şi numai în libertate se poate dezvolta şi îşi poate împlini destinul. În Evul Mediu, când drepturile omului erau o glumă, oprimarea şi crimele au fost împinse la apogeu, viaţa unui om nevalorând nici cât a unui cal.

S-a ajuns la situaţia haotică de acum din cauza incompetenţei celor din Ministerul Sănătăţii. Nimeni nu este de neînlocuit, iar dacă eşti într-o asemenea demnitate publică, trebuie să îţi faci şi datoria. Nu este uşor, dar dacă ai acceptat funcţia trebuie să-ţi justifici salariul şi toate celelalte avantaje. Dacă nu, apucă-te de pescuit sau treci în mediul privat, ca să demonstrezi că ai ceva în cap!