Nu mă interesează ce face Mogoșoaia

Nu mă interesează dacă anul acesta titlul din Liga I ajunge la Mogoșoaia. Istoria zbuciumată a fotbalului de la noi a dus campionatul în locuri nemaivăzute înainte de 89. Acum văd că o mulțime de oameni mă întreabă ce o să fac dacă o să câștige campionatul echipa lui Rotaru de la ANRP care s-a înființat la Mogoșoaia și apoi a ales să joace pe stadionul Ion Oblemenco din ordinul unor politicieni naivi care credeau că pot să ne încoloneze sub stindardul lor cu circ pe stadioane.

La Craiova trebuie mai mult. Poate că spectatorii de teatru care se uită la fotbal se uită cu admirație la pânzele pe care le mânjiți în culori și le întindeți pe scheletul rece al stadionului. Culorile sunt frumoase, efortul e mare dar în fiecare secundă lipsește emoția și spiritul. Asta nu aveți cum să cumpărați și asta or să vadă tot timpul frații noștri de la Ploiești, de la Dinamo, de la Steaua, de la Rapid, de la Timișoara. Puteți să faceți circ la pătrat, spiritul fotbalului este tangențial cu aria cercului a cărei rază nu a putut să o calculeze sclava stăpânului vostru.

Răspund aici pentru că nu pot să răspund fiecărui individ care are această frământare specifică zonelor rurale din Sectorul Agricol Ilfov.

NU MĂ INTERESEAZĂ CE FACE MOGOȘOAIA.

Pe mine nu mă interesează deloc fotbalul în cazul în care nu joacă Universitatea Craiova. Acum recent îmi mai arunc o privire fugară pe clasamentele din Liga I numai pentru a vedea dacă echipele de la care Mititelu vrea să cumpere jucători, stau bine în clasament. Șase ani în care Craiova nu a jucat eu nu m-am uitat deloc la fotbal. N-am simțit lipsa fotbalului. Am simțit însă lipsa sentimentelor care m-au năpădit de fiecare dată când am strigat pentru Universitatea.

Am suferit mult în timpul ăsta. Am suferit când am văzut cât de simplu este ca un sistem putred și corupt să încerce să pună mâna pe o proprietate privată. Am suferit când am văzut oameni la care țin cum s-au lăsat corupți de iluzia puterii și de doi arginți de furat pe care noii stăpâni i-au aruncat în noroi. Am suferit când am văzut frați de-ai noștri, din tribune, care nu au mai rezistat și au ales să se îmbete cu iluzia că tot ce joacă în alb-albastru este Știința copilăriei noastre și a tinereților gri ale părinților noștri.

Toți ne dorim un titlu pentru Universitatea. Dar Universitatea Craiova este în divizia a II-a. A urcat pas cu pas Golgota fotbalului. Am adunat mii de oameni în buruienile din Liga a IV-a. Am vizitat întreaga Românie în Liga a III-a. Ne pregătim să facem spectacol în Liga a II-a unde o să revedem prieteni dragi din perioada în care fotbalul nu era parazitat de mizeriile politicii.

A câștigat și Unirea Urziceni campionatul și acum nici măcar buruienile nu mai cresc pe stadionul lor. A fost și rândul Galațiului să încaseze banii de titlu, iar conturile s-au sfărâmat la prima adiere de vânt. Nu e nicio problemă ca Mogoșoaia să-și treacă la rândul ei numele pe lista campionilor României. Poate așa s-ar împlini destinul.

Văd că de zeci de meciuri arbitrii, tușierii, oficialii LPF sau funcționarii de la FRF împing de la spate echipa lui Rotaru să câștige. Tocmai asta e șmecheria. Toate titlurile Universității Craiova s-au obținut atunci când echipa lupta singură împotriva adversarilor din teren, împotriva securității, împotriva armatei, împotriva sistemului. Niciodată n-ar putea să bucure pe cineva la Craiova un titlu obținut cu sudoarea frunții epigonilor lui Bodnarenko.

Poate să câștige echipa din Sectorul Agricol Ilfov campionatul sau poate să-l ia CFR. Habar nu am. Știu însă sigur că sezonul viitor Universitatea Craiova o să facă spectacol în Liga a II-a alături de celelalte echipe de tradiție care au ajuns să nu joace în primul eșalon murdărit prea tare de interesele obscure ale unor oameni mici.

P.S. Singura distracție maximă pe care aș avea-o dacă ar lua Clona campionatul ar fi să lecturez atent postările unor politicieni care ar vrea să capitalizeze momentul în așa fel încât să nu supere nici Peluza Sud și nici spectatorii care s-au mai dus să vadă stadionul cel nou. O să fie „Las Fierbinți” direct.


X

Right Click

No right click