Preocupat peste măsură de soarta acestei țări, premierul Marcel Ciolacu a spus, la Craiova, că a venit momentul să avem o „Românie mai ordonată”. Declarația vine în contextul cheltuielilor din sectorul public.
Acum nu știm cine și cum se va ocupa de această ordine financiară pentru că cei din administrațiile locale, cel puțin la Craiova, par a avea idei felurite și extrem de costisitoare.
Și dacă tot s-a dat vestea, încă din iulie 2022, că vom avea un parc unic în țară, Fantasy Park adică, Marcel Ciolacu, aflat marți la Craiova, a vrut să vadă cu ochii lui dacă proiectul primarului Olguța Vasilescu merită să fie trecut la „cheltuială ordonată”. Ordonat o fi fost și costul motorinei, cu plimbările prin Bănie,…sau la ei nu se pun astfel de cheltuieli făcute pentru perindări de colo, colo?!
Revenind la parc,Lia Olguța Vasilescu este sigură că și acest obiectiv, așa cum se spune despre orice alt punct inaugurat la vremea lui, va deveni punct de atracție al urbei. Punct în valoare totală de 7.985.567 de lei (fără TVA).
Așadar, ordonată sau nu această investiție, vom vedea dacă surprizele administrației municipale vor fi pe placul locuitorilor acestui oraș.