AMC Websoft aduce o revoluție în simplificarea operațiunilor ce țin de arhivarea electronică a e-Facturii, odată cu lansarea modulului AMC Arhivare.
Descoperiți AMC Arhivare – o soluție separată și optimizată, creată special pentru a se plia pe nevoile specifice ale antreprenorilor și contabililor, apărute în urma implementării facturării electronice pentru toate facturile emise în relația B2G (business to government) și B2B (business to business).
De la 01.01.2024 a fost obligatorie transmiterea facturilor în sistemul RO e-Factura, însă au fost acceptate și alte canale de transmitere (inclusiv formatul standard pe hârtie). De la 01.07.2024 sistemul RO e-Factura a devenit unicul canal de transmitere a facturilor, iar termenul de transmitere este de 5 zile calendaristice de la emitere.
Responsabilitatea transmiterii e-Facturii va fi întotdeauna a companiei care emite și cea a arhivării este, atât a companiei care emite, cât și a celei care primește. Din iulie 2024, noua realitate o va reprezenta fișierul XML, care se va descărca din Spațiul Privat Virtual (SPV).
Deținerea răspunsului primit din SPV (arhiva ZIP) va reprezenta, în sine, dovada faptului că firma și-a îndeplinit obligația de a transmite e-Factura prin SPV. Conform cadrului legal primar al e-Factura (OUG 120/2021), pe facturile electronice transmise de contribuabili în SPV se aplică sigiliul electronic al ministerului.
Practic, firmele vor trebui să aibă o arhivă electronică a documentelor contabile, iar dacă doresc, pot lista varianta PDF a facturii și să le arhiveze și în format fizic.
De ce să alegeți modulul AMC Arhivare
Pentru că în ANAF se păstrează e-Facturile pentru o perioadă de 60 de zile, iar în AMC Arhivare se păstrează pe toată perioada abonamentului!
Oferă siguranță. Procesul automatizat de arhivare a e-Facturilor reduce semnificativ riscul de pierdere, evitând astfel problemele cu organele de control.
Rapiditate. Găsirea unei e-Facturi nu mai reprezintă o problemă cu modulul AMC Arhivare, e-Factura poate fi căutată după serie și număr, după client sau furnizor, după ID încărcare sau ID descărcare.
Urmărire facilă. Monitorizerea stadiului fiecărei e-Facturi trimise sau primite în timp real. Vei ști întotdeauna cine a primit și trimis facturile în Spațiul Virtual Privat ANAF. Nu ratați șansa de a simplifica și eficientiza arhivarea e-Facturii.
Alegeți modulul AMC Arhivare realizat de compania AMC WebSoft pentru a evita sancțiunile contravenționale care sunt cuprinse între 1.000 lei și 10.000 lei, în funcție de mărimea companiei.
Toate conturile create în prima lună de la lansarea modulului AMC Arhivare beneficiază de acces gratuit pentru o lună la soft-ul complet de management CRM AMC.
Pentru mai multe informații, contactați-ne la numărul 0722.489.174 sau la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau vizitați pagina dedicată modulului crmamc.ro/arhivare.
AMC WebSoft este o companie de IT cu experiență vastă în dezvoltarea de software personalizat pentru companii mici și mari. Echipa AMC WebSoft dedică timp prețios să sprijine creșterea și eficiența afacerilor companiilor din România.
Vizitați site-ul companiei www.amcwebsoft.ro pentru mai multe detalii.