Situațiile în care elevii și profesorii vor continua școala online

Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a anunțat, duminică seara, care sunt cele patru situații în care elevii și cadrele didactice pot continua școala în format online. 

clasa

Ministrul Sorin Cîmpeanu a spus că decizia de deschidere sau închidere a școlilor nu va fi luată și nu a fost luată de Ministerul Educației. Decizia se ia dând prioritate stării de sănătate, iar competențele sunt ale Ministerului Sănătății, a explicat Câmpeanu într-o emisiune la Digi 24.

„Nu Ministerul Educației are competența să se pronunțe asupra gestionării riscului de transmitere a virusului, dar cei care au competența să se pronunțe au spus în data de 14 ianuarie că acest risc este gestionabil. Nu poate fi eliminat în mod complet, dar poate fi gestionabil”, a menționat Sorin Cîmpeanu.

Scenariul hibrid este eliminat din opțiunile sistemice, dar nu poate fi eliminat pentru acei copii care trebuie să stea acasă și trebuie să aibă acces la învățătură, a arătat ministrul educației.

„Ne dorim revenirea la normalitate, iar normalitatea nu prevede modalitatea de a alege fără motiv” în ce fel se desfășoară cursurile, a subliniat ministrul. „Înainte de februarie 2020 nu exista posibilitatea de alegere fără motive. Exista posibilitatea de a sta acasă pe motive medicale”, a punctat Sorin Cîmpeanu.

În aceste condiții, el a detaliat care sunt cele patru situații în care poate funcționa în continuare școala online:

1. Elevii au contraindicații medicale pentru prezență fizică, au vulnerabilități. Ei vor face în continuare online.

2. Elevii au aparținători în familie care au vulnerabilități medicale, certificate ca atare. Pentru aceștia, învățământul va fi în continuare online.

3. Elevii prezintă simptome. Recomandarea „apăsată” a Ministerului Sănătății, dar și a Ministerului Educației este să rămână acasă.

4. Profesorii prezintă vulnerabilități sau simptome. Profesorul stă acasă și se va face predare-învățare online.

Dacă un elev sau mai mulți dintr-o clasă au contraindicații, iar clasa lor merge fizic la școală, ei trebuie să aibă acces online la ore. „Pentru asta, trebuie videocamere. Pentru asta, ministrul educației a lansat o achiziție. În data de 4 februarie vor fi deja disponibile 60.000 de laptopuri plus un număr important de videocamere pentru a susține acest proces de predare-învățare online”, a anunțat Sorin Cîmpeanu.