Peste 500 de oameni și aproximativ 100 de utilaje, gata să deszăpezească Craiova

Comandamentul de Deszăpezire s-a reunit astăzi, la nivelul municipiului Craiova, având in vedere prognoza meteo care arată că, începând de mâine, va ninge în cantități mari.

deszapezire crv

Autoritățile au pregătit 100 de utilaje, iar pentru trotuare freze și ATV-uri. Peste 500 de angajați ai Salubrității, RAADPFL, RAT Craiova și CAO vor fi mobilizați pentru a degaja zăpada.

„Avem 100 de utilaje gata să intervină, jumătate dintre ele apartinând SC Salubritate, multifuncționale dotate cu lamă și sărărițe, încărcătoare material antiderapant, tractoare cu sărărițe, plug și lamă, autogunoiere cu lamă. Pentru trotuare, avem pregătite freze și ATV-uri, iar aproximativ 500 de oameni de la Salubritate, RAADPFL, RAT Craiova și CAO vor degaja zăpada. Se va lucra non-stop, asigurând permanența pentru intervenții, cu cel puțin 15 oameni la coordonare pe fiecare tură”, anunță primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.

Aceasta a mai spus că orașul este împărțit în 10 sectoare și că se va interveni în trei etape.

„Orașul este împărțit în 10 sectoare de activitate și se va interveni in 3 etape: în prima etapă se vor deszăpezi străzile prioritate, adică bulevardele și străzile intens circulate, în număr de 147, în etapa 2, alte 219 străzi de cartier și în etapa 3, 563 de străzi mai puțin circulate și alei. Începând de ieri, inclusiv pe timpul nopții, echipe ale C. A.O. au intervenit pe străzile craiovene care nu au canalizare pluvială, cu ajutorul utilajelor, astfel încât, în această dimineață, să nu mai fie zone afectate”, a mai spus Vasilescu.

Pentru probleme deosebite, se poate suna la telefonul cetățeanului:0251984.